CA SA VEZI!
Militia de frontiera a presei
- Mihail Gofman, fostul şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA, care l-a demascat pe Serghei Iaralov că ar fi coordonatorul schemelor prin care s-a furat miliardul de dolari, este pus la zid de presa afiliată lui Vladimir Plahotniuc de faptul că nu s-a prezentat pentru audieri la Procuratura Anticorupţie, deşi ar fi fost citat de trei ori, preferînd să plece în SUA, la Washington. Păi, în situaţia lui şi nu numai, credem că nici un moldovean nu şi-ar dori să fie interogat/cercetat de actuala Procuratură a RM, ci, fireşte, de CIA sau FBI. Să nu uităm că acuzaţiile lui Gofman îl vizează nu doar pe Plahotniuc, Leancă, Shot, Filat etc., ci şi pe Serghei Iaralov, care este şi cetăţean american. Cei care-l acuză pe Gofman ştiu prea bine că furtul miliardului a devenit un caz penal internaţional, în care sunt implicaţi nu doar cetăţeni ai RM şi SUA, ci şi… Veţi vedea!
- „Petrolul rămîne cea mai importantă afacere din România. Marea Neagră este unul dintre cele mai bogate pămînturi româneşti, plin cu zăcăminte de gaze, ţiţei şi conducte submarine”, scrie site-ul digi24.ro. Întrucît abia acum aflu că Marea Neagră este unul dintre cele mai bogate pămînturi româneşti, am început deja să fac demersurile necesare ca să-mi cumpăr şi eu un hectar de pămînt pe Marea Neagră, mai spre largul sudic, ca să-mi construiesc o casă cu piscină, să-mi cultiv o livadă şi, dacă voi avea baftă, cine ştie, poate că sub viitoarea livadă voi descoperi şi vreun zăcămînt de gaze sau de ţiţei, ambele de provenienţă românească!
- Vrînd să-l blameze şi minimalizeze cu orice preţ, un ziarist afiliat lui Plahotniuc scrie că „Mihail Gofman beneficiază de serviciile unui avocat de pedofili, care nu deține nici o funcție în SUA”. În opinia ziaristului respectiv, dacă-i luăm la rînd pe toţi avocaţii din RM, atunci n-ar mai trebui să ne angajăm nici unul din cauza logicii lui din cauză că: dacă unul l-a apărat pe Filat, înseamnă că este filatelist, dacă l-a apărat pe un criminal, este criminal(ist), dacă a apărat o curvă, este curvar, iar dacă a apărat drepturile animalelor, este un animal. Oare tot acest avocat american, care a apărat un pedofil în instanţă, i-o fi dat rapid viză pentru SUA lui Gofman sau Ambasada SUA la Chişinău? Fireşte că Ambasada! De ce?
- După Brexit, englezilor parcă li s-a dus ceaţa de deasupra Londrei. Parlamentul britanic, de ca şi cum n-ar avea destule pe cap, în paralel cu nişte programe de susţinere a Guvernului RM în lupta cu corupţia, a introdus pe ordinea de zi un punct prin care vrea să elucideze de cîte ori oficialii britanici s-au întîlnit cu Plahotniuc începînd cu anul 2010. În plus, Lordul Astor de Heve mai bagă şi „strîmbe parlamentare”, care sugerează FMI să fie mai drastic în investigarea fraudelor bancare din RM, fără nici un pic de umor englezesc. Toate aceste chestiuni au fost introduse pe agenda de lucru a Parlamentului la solicitarea Lordului Astor de Hever.Să ne aşteptăm la lipsiri de imunităţi şi în Parlamentul Regatului Unit din cauza lui Plahotniuc? Dar ce ne facem cu Regina, căci a avut o întrevedere cu întemniţatul Filat?
- Coteţ mai stă la coteţ încă 25 de zile. Magistrații Judecătoriei Buiucani au decis prelungirea arestului preventiv a viceprimarului Vlad Coteț. Aşa-i trebuie! Cine l-a pus să se lase interceptat? De ce nu s-a pus bine şi nu s-a împărţit cu Chirtoacă şi Ghimpu?
- Senatorul român Viorel Badea va înainta un proiect de lege prin care cetățenia română ar putea fi redobîndită în termen de 30 de zile, imediat după ieșirea din vacanță a parlamentarilor de la București. În 2015, aproape 82.000 de persoane au solicitat cetățenia română, cele mai multe fiind din RM. Păzea UE! Ştefan cel Mare, de dincolo de mormînt, strigă: „Sus, pi cai, oştenii mei, spre UE!” „Picai, Măria Ta, de-o oră”, răspunse un moldovean beat ţăndări dintr-un şanţ!
- „Învățămîntul din RM, în ansamblu, nu corespunde pe deplin nici așteptărilor absolvenților instituțiilor de învățămînt, nici necesităților pieței muncii”, potrivit unui studiu efectuat de către experți din Estonia. Aşa o fi, dar important este că învăţămîntul din RM nu în ansamblu, ci la modul absolut, unanim, corespunde pe deplin şi preaplin aşteptărilor celor care-l patronează, iar rectorii universităţilor ştiu despre ce-i vorba.
- · Un blogger afiliat lui Plahotniuc, unul Veaceslav Balacci, reproduce o serie de interceptări ale corespondenţei telefonice şi convorbiri pe Skype ale lui Viorel Ţopa cu Grigore Petrenco, care i-au fost puse la dispoziţie „de o persoană care a solicitat anonimatul”. Alo, SIS, Procuratura, de ce nu vă autosesizaţi? Dacă e vorba de o „persoană care a solicitat anonimatul”, înseamnă că avem de-a face cu o ilegalitate. Dacă posesorul interceptărilor ar fi cineva care le-a obţinut prin mandat judecătoresc, atunci acesta nu le-ar fi pus la dispoziţia unui biet blogger. A, SIS şi Procuratura tac pentru că e vorba despre inamicii lui Plahotniuc!? Treceţi la Morse sau la limbajul muţilor, fraţilor, căci interceptările ilegale nu sunt pedepsite deloc în ţara nimănui şi a tuturor…
- „Designerul vestimentar Elena Bivol a aflat sexul copilului și e în culmea fericirii!” scrie Kankan.md. Înseamnă că e foarte mare de se bucură atît!
- „Cum să fii bun în SEX!”, îi sfătuieşte, tot în Kankan.md, un anume Iliușa Plămădeală pe moldoveni, într-un episod numit The Duck Show, despre care habar nu am ce este. Episodul, nu sexul, căci la el se pare că este invers. „Să fii bun în sex”!?! În care – cel feminin sau masculin? Poate „la sex”! Dar poate că tipul, despre care aflu că este vlogger (acum aud prima dată denumirea), vorbeşte strict în limba moldovenească pe care eu, mărturisesc, nu o cunosc încă, căci ne bagă într-o ceaţă din care nici nu ştii pe cine să alegi. ”Nici un bărbat nu are fantezii sexuale de prințesă adormită”, spune Iliuşa care numai a plămădeală nu ne demonstrează că ar fi. Normal că e normal ca bărbatul să nu aibă vise de prinţesă adormită, cu excepţia faptului în care prinţesa ar fi lesbiană. Ce, sunt Mircea Surdu, directorul de la TRM, să am vise de prinţesă normală adormită, adică din cele cu bărbaţi? „Dacă vrei să ai sex de calitate, pentru dînsul trebuie de lucrat. Trebuie de lucrat în timp ce el se întîmplă, trebuie de lucrat înainte de dînsul”, spune acelaşi neplămădeală. Înţelege cineva ceva? Greu de crezut! „Dînsul de lucrat”, „în timp ce el se întîmplă”, „lucrat înainte de dînsul”… Ferească Dumnezeu! Autorul acestor sfaturi ne dă impresia că după ce îi cere unei femei să se dezbrace uită de ce i-a cerut acest lucru, adică uită de „dînsa într-însa”, preocupat fiind doar de „dînsul”. „Trebuie mult de lucrat” la limbă, băiete, la limbă, căci ai probleme cu „dînsa”!
- Acelaşi Kankan.md scrie că fotomodelul Anastasia Fotachi, care este deținătoarea titlului Miss Bikini 2015, a vorbit într-un interviu despre ”toate statele din Republica Moldova”. Păi de ce vă miraţi – doar este deținătoarea titlului Miss Bikini 2015, nu olimpică la istorie, geografie, limba română sau engleză? Dar poate că are şi ea un pic de dreptate…
- Scriind despre oligarhi, scriitorul Vasile Ernu, printre altele, notează: „Oricîţi bani ar avea, ei nu pot uita că am dormit în acelaşi pat în copilărie şi adolescenţă, am împărţit aceeaşi pîine, am…” Foarte des am auzit în RM, mai ales printre cei şcoliţi pe vremea URSS, lăudîndu-se cu cei cu care au dormit în acelaşi pat la cămin în timpul liceului sau a facultăţii. Fără să mă gîndesc la Mircea Surdu, mă întreb dacă aceşti oameni, astăzi deveniţi taţi, ar admite ca fii lor să doarmă cu alţi băieţi în acelaşi pat măcar într-o tabără, dacă nu la un cămin, mai ales că acum este totul legalizat!?
- „Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a povestit unor absolvenţi de clasa a IX-a despre copilăria sa şi despre primii bani cîştigaţi.” Interesant ar fi ca Plahotniuc să spună şi adulţilor de unde a primit ultimii bani, în ultimii 10-15 ani![ Plahotniuc le-a spus copiilor că primii bani i-a primit de la bunicul său. „Îl ajutam la tîrîit, la dus paie, mă trimitea să cumpăr cîte ceva. Nici nu erau lei pe atunci, nişte copeici îmi dădea.” De observat că tîtîitul paielor în copilărie i s-a inculcat în subconştient, iar acum, după ce a transformat copeicile în miliarde de dolari, este normal să dorească, eufemistic vorbind, să fie împăiat, adică să i se ridice un fel de statuie – un sac de ghips pe el, pipi de la duşmani şi statuia e gata în cinci minute!
ZINCĂ şi cu HORODINCĂ
02.11.24 - 13:23
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26