Autor: Dinu MIHAIL*

Căci tristeţea e păcat. Păcat de moarte. Hoaşca asta pre nume Tînga mă obligă să-mi încep articolul cu un denunţ, că poate nu degeaba un om cu conştiinţa foarte curată şi frumos ca un nechezat de cal, Iurie Roşca, mai scapă uneori, ca iapa popii la galop, cîte un pîrţ pe gură şi spune că aş fi în solda Kaghebe-ului, cu numele conspirativ “Românul”. În loc să-l expediez cu un aluziv “Să te pupe mama sifilisului drept în bot!”, zic doar atît, căci de demonstrat nu poate nici el, nici eu, nici omniprezentul Nimeni: n-am co-la-bo-rat. Deşi atît instituţia (nu chiar tot prostul era angajat acolo), cît şi numele conspirativ (nu chiar tot românul este curvă) poate că m-ar fi onorat.

Indirect, inconştient, involuntar probabil că am colaborat: şi cu KГБ, şi cu CIA, şi cu Mossad, şi cu SIS, şi cu SRI, în sensul că toţi sîntem seduşi şi induşi, teleghidaţi şi manipulaţi, de la distanţă sau prin interpuşi, de anumite forţe, grupuri, bisericuţe şi coşmelii de interese. Să nu ne facem iluzii: este meseriaş al politicii pînă şi tipul ascuns toată viaţa la 20 de metri sub pămînt. Neprezentîndu-se la urnele de vot, el favorizează sau defavorizează accederea la putere a vreunui Cutărică de la cutare sau cutare trib politic.

Deci, să continuăm duios genul literar донос, în Moldova sovietică practicat cu sîrg de către toţi revopsiţii de astăzi cu biografii imaculate.

Precum vă spuneam, vine uneori tiptil, pe neprins de veste ţaca Tîngă şi declanşează în om resorturile ascunse ale nepăsării, nerăbdării şi lenei funciare. Acestea demagnetizează voinţa, blochează energiile individului şi îl transformă, treptat, în legumă ambulantă. Pînă şi elementarul „Bună ziua!” cauţi să-l eviţi, fiindcă, vezi tu, îţi solicită un efort prea mare. Duci mai mult un fel de trai decît viaţă cu destin. „Eu nu exist, ci par a fi” (Petru Zadnipru). Eşti încremenit în timp, ca un patruped. Trai cu un singur eveniment important: moartea.

… Numai omului cu zîmbetul mereu pe buze îi reuşesc toate în viaţă! Ridendo castigat mores (Cu surîsul treci şi marea), parcă aşa spuneau latinii dătători de juridicitate. Căci ce este, ca mentalitate, individul european? (Discută două vecine la gard: -- Da cine-i, fa, Europa asta, de vor toţi să între în ea?!). Este binomul format din înţelepciunea greacă şi dreptul roman, peste care s-a prelins iubirea creştină, creştinismul fiind, la rîndul său, o sectă iudaică. Totul în lume se întrepătrunde nonstop şi se intercondiţionează reciproc.

Zîmbetul, umorul, detaşarea, ironia şi autoironia constituie medicamentul tuturor necazurilor, calmantul tuturor patimilor. Viaţa fără glumă, fără o vorbă de duh ar fi ca o închisoare, un fel de iarnă cu domnul Agent Termic dîrdîind de frig prin calorifere. Şi numai sarcasmul sau umorul grosolan este resimţit ca agresiune, ca batjocură, ca dictatură, ca pumn de vedere. Însuşi Dumnezeu a avut mult umor cînd a îngăduit să ne naştem şi noi, oamenii, sub un cer mai mult ironic decît senin.

Dar să trecem la treabă, să ne punem strîns pe vectorul european, pentru că nu e frumos să ţii prea mult cititorul în anticamera articolului. Mai ales că noi niciodată n-avem timp de pierdut, veşnic fiind ocupaţi cu supravieţuirea, cu zonele libere de comunism, cu jocul de-a gazoductul Iaşi-Ungheni, cu alegerile corecte şi democratice de însemnătate crucială, cu “Du-te la bătaie,/Pentru â din a să mori/Şi-ţi va fi mormîntul/Presărat cu flori”, cu Sărbătoarea naţională “Furatul Cubreacovului” (ceva asemănător cu furatul miresei de la nuntă) şi cu multe alte dulci zăbave existenţiale… De unde se arată că, fiind puşi pe fapte mari, ne aşteaptă un viitor luminos ca şi augusta mea chelie. În loc să producem bani şi responsabilitate, noi producem, balcanic, istorie şi ortografii. Spuneţi-mi un lucru: cum să-i explic eu omeneşte, ştiinţific unui străin, care vrea sincer să înveţe limba română, de ce în cuvîntul preîntâmpinare există două feluri de î/â? Există aici vreo logică a elementarului bun-simţ?

Sînt trei lucruri cu adevărat esenţiale în viaţa omului: Iubirea, Banul şi Sănătatea. Tot ce e pe dinafara acestei trinităţi (IBS) sînt basme de adormit copiii şi dezmoşteniţii sorţii. Dacă Iubirea este sentimentul care “mişcă sori şi stele”, Banul pune în mişcare indivizi, ţări şi continente. Altfel spus, Iubirea este inima (partea sentimentală) a vieţii, iar Banul este motorul (partea materială) a doamnei Житуха. Ambele (partea spirituală şi cea materială) se află în permanentă stare de reciprocitate. După acest principiu este creat şi omul. Fiinţă bipolară, omul este, în acelaşi timp, spirit şi materie, suflet şi carne (trup), cer şi tină (în traducere fidelă, Adam înseamnă lut, pămînt roşcat, de care se găsea berechet prin zona Israelului de azi; Eva, satelitul de pe cerul singurătăţii lui Adam, se traduce prin Viaţă). Atît spiritul, cît şi materia nu pot exista normal unul fără altul, la fel cum nu există noapte fără zi, plus fără minus, Mozart fără Salieri sau, mai nou, benzină fără Mişa Ghimpu.

Absolut toţi indivizii de pe pămînt au sentimente, dar foarte puţini au bani. Din cauza neacoperirii cantităţii de sentimente cu o cantitate corespunzătoare de bani apar diferenţele dintre oameni. Unii sînt bogaţi şi îşi pot pune în echilibru partea spirituală cu cea materială. Aceştia sînt… o, nu fericiţii, ci mai degrabă relaxaţii, fiindcă şi-au asigurat cît de cît liniştea sufletească, au scăpat de teroarea lipsei unei bucăţi de pîine pentru ziua de mîine. Ceilalţi, marea majoritate, nu-şi pot asigura echilibrul sufletesc în absenţa unui element esenţial: banii. Desigur, sînt nefericiţi şi printre cei bogaţi, tot aşa cum sînt fericiţi şi printre cei săraci.

Anume din nefuncţionarea ritmică a binomului efort-bani apar problemele, conflictele degradante cu sine, cu semenii şi, în fine, cu statul. Tot de aici apar şi conflictele dintre ţări şi continente.

Suportul filozofic al banului este libertatea (asumată şi înhămată la plug). Dostoevski spune literalmente următoarele: Pentru a fi fericit omul are nevoie de libertate şi de loc de muncă, crearea noilor locuri de muncă fiind, după cum bine ştiţi, preocuparea de bază a guvernului nostru.

Omul liber este cea mai mare bucurie a lui Dumnezeu. Deci, ca să devenim liberi avem nevoie de bani, căci sănătatea goală e pe jumătate boală. Însă nu orice ban este aprobat de contabilitatea Cerului, de legea moralei iudaice şi creştine. A face un ban pe căi cinstite este o capacitate, o virtute chiar. Banul nemuncit, însuşit fraudulos este, pînă la urmă, Crimă şi Pedeapsă. Că nu degeaba se zice: omul curat nu are nevoie, noaptea, de somnifere; cel mai bun somnifer al său este perna.

Orgoliul nemăsurat păşind ţanţoş pe drum înfipt în ţîfnă, ispita însuşirii banului nemuncit ţin de natura materiei umane, de partea de tină, de nămolul din fiecare dintre noi. Cu excepţia celor ce o duc de azi pe mîine, de la salariu pînă la salariu, toţi am furat, furăm şi vom fura – şi încă mai avem neobrăzarea de a ne întreba fals nevinovat de ce lumea este imperfectă… Mititeii fură cu ţîrîita, barosanii cu nemiluita. Aşa creştem (noi) Moldova. Încet, metodic, gospodăreşte vom ajunge să furăm – sub privirile blînd-ocrotitoare ale Occidentului – pînă şi paiele din salteaua demult învechită a bunelului.

Din cîte am înţeles noi, întunericiţii muritori de rînd, dintre toţi marii oameni politici ai lumii deocamdată nu fură numai seraficul Marian Lupu, însă gurile rele spun că degrabă, după înjghebarea unei noi alianţe pro-europene de beton, va începe şi el, sireacul, să practice această veche meserie. Ca să nu se uite lumea la el cu dispreţ, cum s-ar uita bunăoară Eternitatea la o Clipă neînsemnată din concertul baroc al umanităţii. Ca să nu fie taxat drept idiot de către rude, prieteni şi de colegii de partid. Căci aceasta este urarea/libaţia strămoşească a moldovenilor dedulciţi peste noapte la bani şi putere: Să fii paţan cu paţanii şi să nu fii mudak în ghelă!

* N-am făcut bani nici cu moldovenii, nici cu ruşii, nici cu americanii, nici cu românii, nici cu pitkairnezii – aşa că e timpul să mă fac, regulamentar peste doi ani, preşedinte de ţară. Toţi politicienii din Moldova adoră, venerează puterea şi banul, însă niciodată nu mărturisesc bărbăteşte acest lucru. Eu declar sincer că-mi place atît puterea, cît şi banul. Le-aş mînca pe ambele şi cu mămăligă seacă. Dacă o să devin preşedinte, o să fur şi eu, dar o să las şi pentru voi de furat! În privinţa asta să nu vă faceţi nici o grijă. E bună înţelegerea? Cred că e minunată, iertată fie-mi lipsa de modestie. Perspectiva de a deveni preşedinte mă încîntă atît de tare, încît acum, momentan, nici nu mai ştiu care slogan electoral e mai potrivit pentru o campanie prezidenţială de succes garantat sută la sută: Votaţi, mă! ori Votaţi-mă! cu mîinile şi cu picioarele.