BUMACOV A ZIS SĂ ÎNCEPEM CULESUL POAMEI
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/7a74e56be65eb742b57bb390551b9b6d.jpg)
Sezonul de recoltare a strugurilor de masă a fost lansat. Evenimentul s-a produs pe una din plantaţiile cu viţă de vie de soiuri de masă, care aparţine unei gospodării din satul Suruceni, raionul Ialoveni, în prezenţa ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare Vasile Bumacov şi a reprezentanţilor autorităţilor publice locale.
Vasile Bumacov a menţionat importanţa asigurării calităţii producţiei, în condiţiile unor cerinţe deosebit de mari din partea consumatorilor. Ministrul a mai accentuat rolul pe care îl au producătorii agricoli în evoluţia comerţului exterior al Republicii Moldova.
Gheorghe Gaberi, directorul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, a declarat că recolta globală de struguri în anul curent ar putea ajunge la 100 de mii de tone, iar în următorii doi-trei ani se aşteaptă o dublare a cantităţilor. Asta se poate întîmpla din cauză că în ultimii şase-opt ani fermierii au plantat mult mai multe suprafeţe cu soiuri de masă decît tehnice, care tocmai au ajuns să dea prima roadă. Potrivit Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, strugurii recoltaţi la Suruceni vor fi exportaţi în Federaţia Rusă şi alte ţări din CSI.
Moldpres
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/aaaaa1f972d0e73ef5b265c4efa8ee13.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Primul american executat în 2025 Primul american executat în 2025](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/1bb1a8f06de352ffd78e050d89fe9527.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![Cel mai scump cal arab pur sînge din România. Șeicul din Dubai a vrut să-l cumpere cu 3 milioane de dolari, dar a fost refuzat Cel mai scump cal arab pur sînge din România. Șeicul din Dubai a vrut să-l cumpere cu 3 milioane de dolari, dar a fost refuzat](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/bb279b4d51b67d16d4836cca6bcdd406.jpg)
![Germanul care vorbea 100 de limbi străine Germanul care vorbea 100 de limbi străine](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/d898c07642b838d8b1170f0cbada8fe6.jpg)
![Elon Musk vrea să închidă USAID Elon Musk vrea să închidă USAID](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c3a18fee831f5f3cab42e6e9b6d22378.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Mari poeți universali. Rainer Maria Rilke Mari poeți universali. Rainer Maria Rilke](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/6a3891e35c8d45f905f3e7834af520c1.jpg)