Autor: Carmen Zamfirescu, Adevărul.ro

Lumea întreagă încă se mai află sub influenţa rezultatului alegerilor din Statele Unite ale Americii. De aceea, multora le este dificil să se pronunţe asupra unor evenimente anunţate deja, deoarece calculele hîrtiei, după cum s-a văzut, oricînd pot fi doborîte.

Republica Moldova, între Europa şi Rusia

Republica Moldova şi Bulgaria sunt două state din Europa. Republica Moldova este o republică ex-sovietică, aceasta cuprinzînd parţial Moldova istorică dintre Prut şi Nistru, excepţie făcînd Nordul şi Sudul (Nordul Bucovinei şi Sudul Basarabiei, deţinute de Ucraina), la care se adaugă o fîşie de peste Nistru (Transnistria, azi o enclavă cu tendinţe secesioniste), pe al cărei teritoriu se află fosta armată sovietică numită „Armata a XIV-a”.

Republica Moldova este legată prin istoria ei de România, însă evoluţiile istorice şi geopolitice care au început în ultimul sfert al veacului al XVIII-lea, continuînd pînă la jumătatea secolului XX, şi-au pus amprenta asupra destinului acestui stat. Bucovina a fost anexată de habsburgi în 1775, reunindu-se cu România în 1918. În 1940, Nordul Bucovinei a fost cedat prin ultimatum URSS. Moldova dintre Prut şi Nistru (fără Bucovina) a fost luată de Rusia ţaristă în 1812, la capătul unui război cîştigat în faţa Imperiului Otoman.

În 1856, la Congresul de Pace de la Paris, Sudul Basarabiei (azi în Ucraina) a fost cedat Moldovei, aflată sub suzeranitate otomană. În 1878, după Congresul de la Berlin, Rusia, victorioasă, şi-a permis să recupereze sudul Basarabiei, recăpătînd accesul geopolitic la Dunăre, dînd României la schimb Dobrogea, adică „România dintre Dunăre şi Mare”, care a intrat oficial în graniţele statului român la 14 Noiembrie 1878. Unită cu România în 1918, Basarabia (inclusiv partea de Sud) a fost cedată prin ultimatum în 1940 către URSS.

România a intrat alături de Germania în război, cu un obiectiv propagandistic de redobîndire a Bucovinei de Nord şi a Basarabiei ce s-a dovedit greu de îndeplinit, pe de o parte din cauza problemelor existente în Armata Română, iar pe de altă parte din cauza înfrîngerii de la Stalingrad, urmate de o contraofensivă sovietică, aceasta obligînd forţele politice opuse guvernului Antonescu de a recurge la demiterea acestuia în ziua de 23 August 1944, la acea dată, trupele române fiind deja împinse peste Prut.

De menţionat este faptul că după trecerea Prutului, Ion Antonescu a primit de la Hitler dreptul de a ocupa această porţiune, numită Transnistria, pe care a plasat-o sub comanda unui guvernator. Conferinţa de Pace din 1947 a recunoscut situaţia politică de la 1 Ianuarie 1941, adică Basarabia şi Bucovina de Nord ocupate de sovietici. Am spus că era un obiectiv propagandistic pentru că un document deosebit de important, o hartă întocmită de către Rosenberg, ideologul lui Hitler şi locţiitor (gauleiter) pentru „teritoriile ocupate din Răsărit”, publicată de „Pravda” în 1990, demonstrează adevăratele planuri ale lui Hitler.

Acesta dorea să reducă Rusia la nucleul istoric medieval cu Moscova în centrul acestui teritoriu, în timp ce Basarabia, Bucovina de Nord şi Transnistria urmau a fi organizate într-o zonă liberă de dezvoltare între protectoratele naziste din Belarus şi Ucraina.  Aşadar, indiferent dacă Antonescu ştia sau nu ştia de ceea ce se pregătea în laboratoarele geopoliticii naziste, îmi asum faptul că propaganda regimului era cumva deasupra realităţii. Adică Germania nu şi-ar fi susţinut consimţămîntul pe care Antonescu susţinea că l-ar fi avut de la Hitler.

Despre pretenţia declarată public de Antonescu asupra Nord-Vestului Transilvaniei cedat în August 1944 Ungariei, aceea că îi va cere anularea Diktatului de la Viena, nu putem spune decît că era tot o parte a propagandei regimului Antonescu. După proclamarea independenţei faţă de URSS, actuala Republică Moldova a rămas cu acea configuraţie teritorială problematică pe care a imaginat-o Stalin. Acesta a păstrat Transnistria în cadrul RSS Moldoveneşti, în spiritul de enclavizare a republicilor unionale,  enclavizare menită să contracareze aşa-zisele „divorţuri politice” paşnice.          

În anii 90, Transnistria şi-a obţinut, în urma unui război civil statutul de republică separatistă, pro-rusă care încă se mai află în graniţele Republicii Moldova, dar Chişinăul nu mai are niciun control politic efectiv în enclavă. Această problemă atîrnă foarte greu în evaluarea geopolitică a parcursului european pe care Chişinăul l-a proclamat după ce Republica Moldova a înlocuit guvernarea pro-rusă cu una orientată spre Occident şi spre România.

Acum, Chişinăul este în faţa aceleiaşi dileme. Fie îl alege pe Igor Dodon, socialist şi creditat ca pro-rus, fie o alege pe Maia Sandu, care se intitulează pro-europeană. Pînă la momentul alegerilor din SUA, Maia Sandu credea că eventuala alegere a doamnei Hillary Clinton va fi pentru ea un atu geopolitic. Acum, alegerea lui Donald Trump va spulbera orice iniţiative pro-europene, pentru că Statele Unite nu mai sunt, conform noii linii enunţate de către Trump, dispuse să susţină schimbări ale status-quo-ului, adică extinderi ale UE, modificări de frontiere care ar deranja Federaţia Rusă.

Alegerea lui Trump îi dă aripi lui Igor Dodon. Personal, cred că retorica pro-europeană a Maiei Sandu este o propagandă elegantă. Nici experienţa politică, nici formaţia profesională nu o indică drept omul care să elimine corupţia din Republica Moldova, să rezolve problema transnistreană, elemente cheie ale unui posibil accept din partea Uniunii Europene. Uniunea Europeană a plasat Republica Moldova în politica sa de vecinătate, iar de extindere nici nu se mai pune problema, inclusiv la nivel declarativ.

Oricît de mult ajutor ar primi Republica Moldova de la România, nu va fi suficient pentru ca Maia Sandu, în eventualitatea cîştigării alegerilor, să aibă o guvernare credibilă. Sunt convinsă de faptul că Igor Dodon, în ciuda criticilor virulente care i se aduc, va cîştiga alegerile. Îl favorizează „mersul astrelor” în actualele circumstanţe geopolitice.

Vladimir Putin este bucuros că la Washington va lucra cu Donald Trump, din Ianuarie 2017, fapt ce va menţine Republica Moldova în spaţiul geopolitic ex-sovietic. Ştiu că mă vor ataca pro-unioniştii, dar să stăm strîmb şi să judecăm drept, Federaţia Rusă din 2016 nu este Rusia din 1916-1918, adică de acum aproape un secol cînd trecea prin focurile revoluţiei. Federaţia Rusă este un actor geopolitic dur care va avea un partener la fel de dur, dar dispus la negocieri în persoana Statelor Unite conduse de către Donald Trump.

Bulgaria, „o Rusie în miniatură”

Bulgaria este un stat european în care amprenta geopolitică a Rusiei a fost una foarte importantă. În 1878, la Tratatul de la Berlin, Bulgaria a devenit, prin voinţa impusă a Rusiei, Principat autonom, cuprinzînd teritoriul dintre Dunăre şi Balcani, în timp ce partea de la Balcani la frontiera greacă se numea Rumelia Orientală şi era sub suzeranitate otomană.

Citeste mai mult: adev.ro/ogfly5