Bombardamente rusești soldate cu trei morți

Trei persoane au fost ucise şi alte două au fost rănite marţi seară în bombardamente ruseşti asupra a două sate de lîngă Liman, în Estul Ucrainei, a anunţat şeful Administraţiei militare a regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, potrivit AFP, în preluare Agerpres.

Forţele ruse "au lovit satele din comunitatea Liman în această seară: trei oameni au fost ucişi şi unul rănit în Torske, iar un alt civil a fost rănit în Zakitne", a scris Kirilenko pe Telegram.

"Conform datelor preliminare, invadatorii au atacat satele cu artilerie", a precizat procuratura regională Doneţk pe pagina sa de Facebook. Primul atac a avut loc asupra Torske la 18:50 (15:50 GMT), iar cel împotriva satului Zakitne, o jumătate de oră mai tîrziu.

Persoanele ucise în Torske sunt două femei şi un bărbat, cu vîrsta cuprinsă între 63 şi 88 de ani, care stăteau pe o bancă în momentul atacului, a adăugat Procuratura, iar o persoană din acelaşi sat a suferit răni la piept, la umăr şi la şold.

Conform aceleiaşi surse, un tînăr de 26 de ani a suferit o fractură de craniu şi o comoţie cerebrală în satul Zakitne.

Separat, patru civili au fost răniţi de focul de mortiere, iar o clădire rezidenţială a fost avariată de două drone explozive în Seredino-Buda, regiunea Sumî, Nord-Estul Ucrainei, a transmis Administraţia militară regională pe Facebook.

01.03.25 - 01:34
02.03.25 - 02:07
02.03.25 - 02:04
02.03.25 - 02:06
01.03.25 - 01:40
05.03.25 - 01:19
04.03.25 - 00:52
04.03.25 - 00:50
03.03.25 - 00:30
03.03.25 - 00:23
03.03.25 - 00:25
03.03.25 - 00:27
03.03.25 - 00:29
04.03.25 - 00:48
03.03.25 - 22:16