BOGDAN TIRDEA A RASPUNS LA ACUZATIILE REPREZENTANTILOR FUNDATIEI SOROS

(Comentariul politologului Bogdan Țîrdea ca răspuns la acuzațiile reprezentanților Fundației Soros)

”Mulțumesc Fundației Soros pentru că a confirmat că nu ne leagă nimic. Fundația lui Soros a emis ieri un comunicat de presă unde a confirmat că Bogdan Țîrdea nu a primit granturi de la Soros, cum a fost în cazul lui Dumitru Alaiba și Radu Marian, nu a condus proiectele Soros, cum a făcut-o Liliana Onofrei, nu a activat în cadrul Fundației Soros, ca Olesea Stamate, nu a făcut parte din senatul Fundației Soros, cum a fost Maia Sandu, și nu a fost promovat la guvernare de către Fundația Soros, spre deosebire de ¾ din deputații PAS. De asemenea, Fundația ne-a confirmat nevinovăția, comunicînd „că studentul Bogdan Țîrdea, la fel ca mii de alți tineri capabili”, a primit un premiu unic de gradul 3, în valoare de 500 de lei. L-a primit pentru succesul academic, în 1998, fără nici un angajament, ca și ceilalți colegi de facultate. Desigur, în eliberarea fondului există mici inexactități. Ei susțin că mi-au înmînat 500 de lei. Dar eu am primit 450! Unde sînt încă 50? I-ați păstrat pentru voi? Prin urmare, ei îmi datorează încă 50 de lei!

Ei spun că „lectorul UST B. Țîrdea a participat la seminarele din cadrul Universității din Iași, dar cu, siguranță, la Iași nu am fost. Deci, cineva a folosit numele meu, epuizînd resursele Fundației Soros? Poate că a fost o persoană cu același nume, Țîrdea Bogdan, politolog de la Universitatea de Stat. Atunci era destul de important. Apoi a dispărut. Poate despre el este vorba?

De asemenea, sînt recunoscător Fundației pentru răspunsul critic. Aceasta a demonstrat că dragoste nu a fost și nici nu poate fi. Noi criticăm Fundația, iar Fundația ne critică pe noi. Noi slujim țării și poporului, iar cei de la Soros – Fundației și Departamentului de Stat al SUA. Și nici un premiu din lume nu poate schimba asta și mai cu seamă să ne cumpere. Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!

Nici 30 de arginți nu ne vor convinge că ortodoxia, independența, familia tradițională, justiția socială, egalitatea și fraternitatea, prietenia cu Rusia, neutralitatea sînt rele. Dar rusofobia, capitalismul sălbatic, naționalismul peșterii, conceptele de „părinte 1” și „părinte 2” – sînt bune! Pentru noi, mamă, tată, patrie nu sînt doar cuvinte. Și aceasta este diferența fundamentală dintre noi și cei care slujesc lui Soros. După cum spuneau ofițerii ruși, „Sufletul – către Dumnezeu, inima – față de o femeie, datorie – față de Patria, onoare – față de nimeni!”

Desigur, noi, la fel ca fundația, împărtășim valorile libertății de exprimare, ale pluralismului. Și sîntem încîntați de faptul că fundația este mîndră că la începutul călătoriei sale, în anii 90, a sprijinit tinerii, nu baroni dintr-o societate pseudo-civilă. Păcat că după 2009 fundația și-a abandonat propriile valori.

Nu putem înțelege un lucru. Dacă fundația susține libera exprimare, de ce ne amintește de acest premiu de acum 22 de ani? Pentru că noi criticăm proiectele fundației și nu-i place? Deci despre ce fel de libertate de exprimare vorbim? Și ce fel de libertate în general? Ca Om liber, am libertate de gîndire și acțiune. Îi pot mulțumi fundației că a oferit 100.000 de dolari în lupta împotriva Covid 19. Dar, de asemenea, am dreptul să o critic pentru că a alocat peste 100 de milioane de dolari pentru a distruge valorile noastre de bază. Și aceasta este o altă diferență dintre noi și slujitorii lui Soros. Patria nu se vinde. Valorile nu se trădează. Aceasta este adevărata libertate.

 

P.S. Vă propun un challenge și o testare.

Avînd în vedere că fundația susține libertatea de exprimare, propun să susțineți activitatea mea despre ONG-uri și a modului în care acestea au distrus Moldova. Ei bine, și cum fundația a sponsorizat totul, haideți să lucrăm împreună la pluralism, libertatea de exprimare și democrație!

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40