Beţie la nivel... foarte ÎNALT
Diplomat american, supărat că negocierile de la ONU se poartă în stare de ebrietate
Într-o şedinţă, din ziua de Luni, 4 Martie, a Comitetului pentru buget a Naţiunilor Unite, la New York, ambasadorul american delegat pentru administraţie şi reforme Joseph Torsella s-a ridicat în picioare şi şi-a admonestat colegii: "O veche şi sfîntă tradiţie la ONU spune că un pic de alcool fluidizează negocierile. Dar nu mai vorbim astăzi de un diplomat care ia un pahar la bar. Propun cu modestie ca sala de negocieri să fie declarată zonă fără stări de ebrietate".
The Atlantic Wire, preluat de Le Monde şi alte publicaţii, citează diplomați care descriu în detaliu modul în care se poartă negocierile bugetare. Potrivit surselor citate, mai mulţi diplomaţi au confirmat - după intervenţia lui Torsella - că la ONU consumul de alcool în cantităţi mari nu este un accident. Unul dintre diplomaţi a susţinut că, în Comisia de buget, negocierile se prelungesc tîrziu în noapte cu delegaţi vizibil beţi.
Un alt diplomat "anonim" şi-a amintit de un coleg (evident anonim) care a venit la negocieri şi s-a prăbuşi la podea"sub efectul alcoolului". Un alt diplomat vorbește despre un grefier care era intr-atît de beat, încît a trebuit sa fie înlocuit.
Chiar Torsella a povestit un episod în care un delegat era atît de beat încît a vomitat în sală. Torsella nu a clarificat însă circumstanţele ieşirii sale, cînd şi-a apostrofat colegii.