BACALAUREAT 2014: CUM SĂ FACI FAŢĂ STRESULUI CAUZAT DE EXAMENE. SFATURI PRACTICE PENTRU REZULTATE MAXIME
Examenele pentru elevii care au absolvit liceul bat la uşă şi mulţi tineri neobişnuiţi cu stresul ajung să clacheze atunci cînd se află în sala de examen, cu toate că s-au pregătit intens pentru acest mare pas. Sfaturile de mai jos vor oferi o serie de tehnici pentru a scăpa de presiunea din sală.
BAC-ul este una dintre etapele pe care fiecare adolescent le are de înfruntat pentru a intra în lumea adulţilor. O educaţie bogată oferă o serie de oportunităţi importante ce pot fi folosite pe tot parcursul vieţii.
Cei mai mulţi elevi nu se pot concentra sub presiune, motiv pentru care pot pierde puncte importante la examene. În primul rînd fiecare situaţie stresantă are o cauză. Descoperirea motivului pentru care apare această frică, de multe ori inexplicabilă, este primul pas în reducerea stresului. Astfel, o cunoaştere a materiei de BAC este recomandată, pentru a reduce grijile. Cu toate că mai este puţin timp pînă la marele test, acesta este suficient pentru obţinerea unei note de trecere. Materiile alese pentru BAC trebuie să fie împărţite pe zile, într-un mod diversificat, astfel încît creierul să nu obosească învăţînd acelaşi lucru pentru o lungă perioadă de timp. Mai mult, după fiecare perioadă de învăţat este necesară şi o pauză.
Cu toate acestea, de cele mai multe ori, stresul loveşte în acele minute în care fiecare dintre elevi îşi aşteaptă subiectul. Atunci apare sentimentul că tot ceea ce a fost învăţat a dispărut, acompaniat de tremurat, creşterea ritmului cardiac, gol în stomac, dorinţa de a merge la baie şi nu în ultimul rînd, ameţeli. Cu toate acestea, sfaturile de mai jos vor ajuta fiecare tînăr să treacă cu brio de cele două ore de groază.
1. Respiră adînc şi realizează că totul este doar în capul tău
Relaxează-te înainte să te apuci de scris. Inspiră aer adînc în piept, în timp ce ai mîinile pe bancă şi corpul relaxat. Expiră tot aerul şi repetă acest lucru de mai multe ori. Astfel creierul va fi oxigenat şi va funcţiona mai bine. În plus, respinge gîndurile negative de genul "nu o să am timp să termin", "nu îmi mai amintesc nimic" sau "nu o să iau examenul", este doar frica de eşec care te trage în jos.
2. Nu fuma şi nu consuma energizante înainte
Evitarea alcoolului, a stimulentelor şi a fumatului excesiv poate calma corpul. Astfel, tremuratul sau ritmul accelerat al inimii poate fi evitat. În schimb, înainte de intrarea în sală se poate mesteca gumă sau consuma diferite alimente, acest lucru reducînd teama. Frica este un răspuns natural al corpului în caz de situaţii extreme, care poate fi combătut de multe ori prin mîncat. Astfel, corpul primeşte semnale că se află în siguranţă dacă se poate hrăni.
3. Un masaj poate face minuni
Învaţă să îţi detensionezi musculatura, în special cea a umerilor, spatelui şi picioarelor. Un masaj este cel mai mare cadou pe care îl poate oferi o persoană care se află cu tine înainte să intri în sală.
4. Gîndeşte pozitiv şi nu te lăsa influenţat
Gînditul pozitiv înainte de intrarea în sala de examen are o importanţă majoră în crearea unui psihic puternic ce va putea face faţă presiunii testului. Fiecare are nevoie de o îmbărbătare din cînd în cînd. Mai mult, trebuie evitate conversaţiile în contradictoriu, mai ales cu oameni care nu îşi pot controla stresul şi se desfăşoară zgomotos prin plînsete şi ţipete.
5. Preia controlul emoţiilor
Fiecare trebuie să devină conştient de ceea ce se întîmplă în mintea şi în corpul său. În acel moment totul este clar şi stresul dispare. Nimic nu mai contează în afară de foaia de examen de zîmbetul de pe faţă după ce se iese de pe uşa sălii de curs. Nu trebuie doar simţi cum lucrurile se întîmplă, este necesar să înţelegi de ce se întîmplă.
5. Nu uita motivul pentru care vrei şi trebuie să iei BAC-ul
Oamenii funcţionează pe motivaţie. Fiecare individ are un motiv pentru care doreşte un anumit lucru. Cu cît motivaţia este mai mare, cu atît lucrurile decurg mai bine. Fie că este vorba de o facultate bună, de un cadou de la părinţi sau chiar de simplul fapt că îţi demonstrezi ţie că poţi, nu uita să găseşti motivaţia potrivită pentru a trece cu bine de examene.
Sursa: rtv.net