Australia a impus primele sancţiuni împotriva „flotei fantomă” a Rusiei şi demarează discuţii de securitate şi apărare cu UE

Australia a impus pentru prima dată sancţiuni împotriva a 60 de nave din „flota-fantomă” utilizată de Rusia pentru a-şi exporta petrolul, a anunţat Miercuri Guvernul de la Canberra. De asemenea, prim-ministrul Anthony Albanese a anunţat că ţara sa va începe negocieri pentru un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, spunînd că speră totodată la un acord de liber-schimb „important din punct de vedere simbolic”, relatează AFP şi Reuters, transmite News.Ro.

Partenerii Australiei, precum Regatul Unit şi Uniunea Europeană, au sancţionat deja cîteva sute dintre navele din flota-fantomă a Rusiei, adesea îmbătrînite şi care operează sub pavilion străin, dar care sunt utilizate de Moscova pentru a-şi transporta petrolul ocolind sancţiunile occidentale.

„Rusia foloseşte aceste nave pentru a eluda sancţiunile internaţionale şi pentru a-şi susţine războiul ilegal şi imoral împotriva Ucrainei”, a denunţat Ministerul australian al Afacerilor Externe într-un comunicat.

Navele „flotei-fantomă” ruse sunt, de asemenea, acuzate în mod frecvent de europeni că sunt implicate în atacuri asupra cablurilor submarine şi că reprezintă o ameninţare pentru mediu.

„Operînd prin practici înşelătoare, inclusiv schimbarea pavilionului, dezactivarea sistemelor de urmărire şi operînd cu asigurări necorespunzătoare, flota-fantomă permite comerţul ilicit cu petrol rusesc şi alte produse sancţionate”, a adăugat Ministerul australian de Externe.

Sancţiunile împotriva navelor implică, în general, interzicerea acestora în apele naţionale şi cu atît mai puţin în porturi.

Australia a impus deja mai multe seturi de sancţiuni Rusiei ca răspuns la invazia Moscovei în Ucraina în Februarie 2022.

Pe de altă parte, prim-ministrul australian Anthony Albanese a anunţat, Miercuri, că ţara sa va începe negocierile pentru un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană şi a spus că speră totodată la un acord comercial „important din punct de vedere simbolic”.

Albanese s-a întîlnit cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, cu ocazia summitului G7 din Canada, unde au discutat propunerea UE pentru un parteneriat de apărare, despre care oficialii australieni au precizat că nu prevede obligaţii de desfăşurare militară.

„Considerăm că acesta este un cadru important pentru cooperarea noastră actuală şi viitoare în domenii precum industria de apărare, securitatea cibernetică şi combaterea terorismului”, a declarat Albanese într-o conferinţă de presă la Kananaskis, unde avea loc summitul G7.

Miniştrii ambelor părţi vor continua discuţiile în următoarele săptămîni, a precizat Albanese, adăugînd că se aşteaptă ca discuţiile să se încheie „destul de repede”.

Parteneriatul ar putea duce la oportunităţi comune de achiziţii în domeniul apărării, în beneficiul industriei şi arată „cît de profund legate au devenit securitatea Europei şi regiunea Indo-Pacific”, a spus el într-o declaraţie ulterioară.

UE a încheiat, de asemenea, parteneriate de apărare cu Japonia şi Coreea de Sud în Noiembrie. Oficialii UE au declarat anterior că acestea nu sunt alianţe militare.

Albanese a mai spus că speră ca negocierile recent reluate pentru un acord separat de liber-schimb cu Uniunea Europeană să conducă la un acord. ”În acest moment, este important din punct de vedere simbolic să vedem rezultatul unei extinderi a comerţului, deoarece acesta traversează o perioadă dificilă”, a declarat el. Albanese a menţionat că „jumătate” din problemele restante au fost rezolvate, deşi Australia doreşte un acces mai larg pentru exporturile sale de ovine şi bovine către Europa.

Albanese s-a întîlnit şi cu oficiali comerciali americani de rang înalt, după ce întîlnirea programată a liderului australian cu preşedintele Donald Trump a fost anulată, Trump părăsind summitul G7 cu o zi mai devreme. Australia a subliniat abundenţa de minerale esenţiale de care dispune, în negocierile cu Statele Unite, în încercarea de a obţine ridicarea tarifelor americane.