Au fost desecretizate costurile pentru zborurile președintelui român Klaus Iohannis, începînd cu anul 2015

Administraţia prezidenţială a desecretizat, Marți seara, costurile pentru zborurile efectuate de preşedintele Klaus Iohannis, începînd cu anul 2015. Anul cu cele mai mari cheltuieli a fost 2023, cînd s-a plătit pentru avioane mai mult de 36,4 milioane de lei. Cu un an mai înainte, Administraţia Prezidenţială a plătit 2,7 milioane de lei pentru avionul care i-a dus pe soţii Iohannis la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a şi apoi în SUA.

Administraţia prezidenţială a transmis, Marţi seara, situația costurilor aferente zborurilor speciale executate pentru deplasările externe ale delegațiilor oficiale conduse de preşedintele Klaus Iohannis, încă din 2015. 

Datele transmise de către Administraţia prezidenţială arată că în anul 2023 s-au făcut cele mai mari cheltuieli cu zborurile preşedintelui Iohannis, respectiv peste 36,4 milioane de lei.

Avionul care l-a dus pe Iohannis şi pe soţia sa la Londra pentru funeraliile Reginei Elisabeta a II-a şi apoi în SUA, pentru a participa la adunarea ONU, a costat 2,7 milioane de lei.

Potrivit documentelor transmise, Marţi seară, de către Administraţia prezidenţială, în anul 2015, au existat 25 de zboruri externe, valoarea totală ridicîndu-se la peste 6,6 milioane de lei. Cele mai multe deplasări au fost către Belgia.

În 2016, au existat 20 de zboruri externe, valoarea acestora depăşind 5,1 milioane de lei. Pe lîngă Franţa şi Belgia, pe listă apar, între altele, două zboruri către Israel, dar şi Afganistan, SUA, Luxembourg.

În 2017, au fost efectuate 16 zboruri, în valoare de peste 5,6 milioane de lei. Pe lista ţărilor apar numeroase deplasări în Belgia, dar şi în Malta şi două deplasări în SUA.

În 2018, s-au făcut 17 deplasări, al căror cost s-a ridicat la 4,9 milioane de lei. Printre ţările vizitate sunt Belgia, SUA, Germania, Austria şi Marea Britanie.

În 2019, s-a zburat de 21 de ori în afara ţării, costul totală ridicîndu-se la peste 9,3 milioane de lei. Aproape 1,7 milioane de lei a costat un zbor către Japonia.

În 2020, Klas Iohannis a zburat în afara ţării de 9 ori. Pentru zboruri Administraţia prezidenţială a plătit peste 3,1 milioane lei. Pe lista țărilor apar de mai multe ori Belgia, Republica Moldova, Israel şi Germania.

În 2021, Ioahnnis a avut 16 deplasări externe, pentru avioane plătindu-se peste 7 milioane de lei. Preşedintele a fost, între altele, în SUA, Egipt, Estonia, Slovenia şi Scoţia.

În 2022, s-a zburat în afara ţării de 20 de ori, iar costul a depăşit 13,7 milioane de lei. Preşedintele a fost din nou în Egipt, dar şi în Letonia, Grecia, Albania şi Olanda. Pentru participarea la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, urmată de deplasare în SUA, Administraţia prezidenţială a plătit peste 2,7 milioane de lei.

În 2023, s-a zburat de 26 de ori, iar costul s-a ridicat la 36,4 milioane de lei. Este anul în care preşedintele a fost în Kenya, Tanzania, Cabo Verde, Senegal, Emiratele Arabe Unite de două ori, Brazilia, Chile şi Argentina, între altele. Pentru vizita în Japonia şi Singapore avionul a costat peste 7 milioane de lei, fiind cea mai mare sumă plătită pentru o singură deplasare.

În 2024, s-a zburat de 22 de ori, plătindu-se pentru avioane aproape 20,9 milioane de lei. Pe listă apar, între altele, Muntenegru, Coreea, Letonia, dar şi trei deplasări în SUA, fiecare dintre ele costînd peste 2 milioane de lei.

Iohannis a fost şi în 2025 în Belgia, plătindu-se pentru zbor peste 600.000 de lei.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a anunţat Vineri că, în perioada următoare, vor fi făcute publice toate datele de funcţionare ale instituţiei, inclusiv din anii trecuţi. El a făcut anunţul în contextul numeroaselor cereri vizînd desecretizarea cheltuielilor fostul preşedinte Klaus Iohannis, criticat mai ales pentru costul deplasărilor cu avioane de lux.

 

01.03.25 - 01:34
02.03.25 - 02:07
02.03.25 - 02:04
02.03.25 - 02:06
01.03.25 - 01:40
05.03.25 - 01:19
04.03.25 - 00:52
04.03.25 - 00:50
03.03.25 - 00:23
03.03.25 - 00:30
03.03.25 - 00:29
03.03.25 - 00:25
04.03.25 - 00:48
03.03.25 - 00:27
03.03.25 - 22:16