Atacurile Rusiei în regiunea Sumî au lăsat în urmă trei morți, între care un copil

Atacurile Rusiei cu drone au făcut trei morți, între care un copil, într-o localitate de lîngă Sumî, centrul administrativ al regiunii cu același nume din Nord-Estul Ucrainei, a anunțat, Marți dimineață, administrația regională, potrivit AFP, transmite Agerpres.
”Aproape de miezul nopții, rușii au întreprins un atac masiv cu drone asupra unui sat. Din informațiile pe care le avem sunt trei morți”, a declarat șeful administrației regionale, Oleg Grigorov. ”Atacul a luat viața unor persoane din familii diferite. Toți locuiau pe aceeași stradă”, a indicat el.
”În afară de un băiețel de opt ani, și-au pierdut viața în atac un bărbat de 52 de ani și o femeie de 84 de ani”, a precizat biroul procurorului din Sumî.
Parchetul regional a comunicat că alte șase persoane, între care două adolescente de 17 ani și un băiat de 12 ani, au fost rănite.
Poliția din regiunea Sumî, citată de agenția de presă Unian, a adăugat că aproximativ 30 de clădiri rezidențiale și patru autoturisme au fost avariate în urma atacului, care a provocat și un imens incendiu.
Igor Terehov, primarul din Harkov, a indicat, pe Telegram, că Rusia a lansat șapte drone de atac asupra acestui oraș din Nord-Estul Ucrainei în cursul nopții de Luni spre Marți, rănind cel puțin cinci persoane.
Serghii Lisak, guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, mai la Sud, a anunțat că tiruri de artilerie și drone au vizat orașul Nikopol, situat la Vest de Zaporojie (Sud-Est).
”Patru persoane, între care două femei de 34 și respectiv de 40 de ani și doi bărbați de 36 și 44 de ani, au fost rănite, toate primind tratament ambulatoriu”, potrivit lui.
Guvernatorul a indicat că o clădire administrativă, un bloc turn de locuit, două case și un magazin au fost avariate în urma atacurilor rusești din cursul nopții trecute.
La Moscova, o dronă a vizat un imobil rezidențial, rănind două persoane, dintre care una a fost spitalizată, a anunțat guvernatorul regiunii Moscova, Andrei Vorobiov, pe Telegram. ”100 de persoane, între care 30 de copii, au fost evacuați din acest imobil”, a indicat el.
Alte două drone au fost doborîte la Vest de capitala rusă, fără să se înregistreze răniți, a mai precizat oficialul rus.
Igor Klimenko, ministrul de Interne al Ucrainei, a indicat, pe Telegram, că atacul aerian al Rusiei din noaptea de Duminică spre Luni a ucis zece civili la Kiev și în regiune, între care o fetiță de 11 ani.
Atacurile ruse au durat peste patru ore, mai întîi cu drone explozive, iar apoi cu rachete balistice și de croazieră.
Mai multe cartiere din capitala Ucrainei au fost lovite, iar o întreagă secțiune a unui imobil de locuit cu mai multe etaje a fost distrusă.
Atacurile Rusiei de Luni în regiunea Odesa (Sudul Ucrainei) au ucis două persoane și rănit alte cel puțin 12, potrivit autorităților locale.
Președintele Volodimir Zelenski a indicat că rușii au lovit, între altele, o școală.
La Kiev, cel puțin 28 de persoane au fost ucise într-un atac anterior masiv la începutul săptămînii trecute.
Localitățile ucrainene sunt ținta atacurilor Rusiei în fiecare noapte, în timp ce discuțiile între Kiev și Moscova în vederea unei încetări a focului sunt în impas, în pofida presiunii Washingtonului.
În cursul vizitei de Luni a președintelui Volodimir Zelenski în Regatul Unit, premierul britanic Keir Starmer a anunțat un acord privind fabricarea de drone care va consolida cooperarea militară cu Ucraina, vizînd în special producția de drone pe bază de tehnologii avansate.











