Atacul invadatorilor ruși asupra unui hipermarket din Harkov s-a soldat cu 12 morţi și 16 persoane dispărute

Bilanţul loviturilor ruseşti asupra unui hipermarket de produse de bricolaj din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, a crescut Duminică la 12 morţi, la o zi după acest atac care a fost descris drept "josnic" de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP.
Douăsprezece persoane au fost ucise şi 43 rănite în atac, conform unui nou bilanţ comunicat de ministrul de Interne Igor Klimenko.
În plus, 16 persoane sunt date dispărute, a adăugat Klimenko.
"Pentru ei (ruşii), este o plăcere să dea foc. Ştim cu toţii cu cine avem de-a face. Rusia este guvernată de oameni care vor să fie o normă să ardă vieţi, să distrugă oraşe şi sate, să divizeze popoarele şi să şteargă graniţele naţionale prin război", a declarat Duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Potrivit ministrului de Interne, "au fost prelevate probe biologice de la zece cetăţeni şi rudele acestora care au contactat deja Poliţia. Trei dintre victime au fost identificate. Identificarea celorlalte cadavre este în derulare". Klimenko a subliniat că "a fost nevoie de mai mult de 16 ore pentru a stinge incendiul din hipermarket (...) cauzat de loviturile ruseşti ţintite".
Imaginile care au circulat pe reţelele sociale ucrainene au arătat clădirea hipermarketului Epitsentr cu un acoperiş distrus din care ieşea o coloană uriaşă de fum negru, pompierii stropind cu apă focul declanşat de lovituri.
Potrivit pompierilor, incendiul a ars 10.000 de metri pătraţi.
Agenţia rusă de stat TASS a citat o sursă de securitate rusă spunînd că un atac cu rachete a distrus un "depozit militar şi un post de comandă" din clădire.
"Doar nebuni ca Putin sunt capabili să ucidă şi să terorizeze oameni într-un mod atît de josnic", a criticat Zelenski, atacîndu-l pe preşedintele rus Vladimir Putin, care a ordonat trupelor sale să atace Ucraina în Februarie 2022.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a numit atacul rusesc "inacceptabil". "Franţa împărtăşeşte durerea ucrainenilor şi rămîne pe deplin mobilizată alături de ei", a scris şeful statului francez pe X, deplîngînd "numeroasele victime, copii, femei, bărbaţi şi familii".
La rîndul său, comandantul forţelor aeriene ucrainene, Mikola Oleşciuk, a raportat Duminică un atac rusesc cu rachete şi aerian peste noapte în care au fost utilizate "14 rachete aeriene şi peste trei duzini de drone de atac", adăugînd că "ţinte aeriene ruseşti au fost distruse în mai multe regiuni, în special în Odesa".
Sîmbătă noaptea, un alt atac a lovit centrul Harkovului, rănind 18 persoane într-o zonă în care se află un oficiu poştal, un salon de coafură şi o cafenea, potrivit primarului Igor Terehov.
Preşedintele ucrainean a cerut din nou aliaţilor săi occidentali să furnizeze mai multe sisteme de apărare aeriană ţării sale.
"Dacă Ucraina ar fi avut suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă moderne, astfel de lovituri ruseşti ar fi fost imposibile", a spus el. "În fiecare zi facem apel la întreaga lume: daţi-ne o apărare aeriană, salvaţi oamenii", a adăugat Zelenski.
Harkov, care avea o populaţie de 1,5 milioane de locuitori înainte de război şi este situat în apropierea graniţei cu Rusia, în Nord-Estul Ucrainei, este vizat în mod regulat de forţele Moscovei, care au lansat, de asemenea, o ofensivă terestră în regiune pe 10 Mai.
Această ofensivă le-a permis trupelor ruse să ocupe mai multe localităţi şi să forţeze Kievul să trimită întăriri în zonă. Cu toate acestea, Ucraina a dat asigurări Vineri că acest asalt a fost "oprit".
Forţele ruse au lansat, de asemenea, alte atacuri Sîmbătă în zonă.
Ele au bombardat satul Kupiansk-Vuzlovi, un nod feroviar din regiunea Harkov, în apropiere de graniţă, rănind cinci persoane, a declarat Procuratura regională.
În aceeaşi regiune, Rusia a bombardat districtul Kupiansk, avariind o fabrică şi clădiri rezidenţiale, conform Procuraturii.
În Est, în regiunea Doneţk, bombardamentele au ucis Sîmbătă o femeie de 40 de ani şi au rănit patru persoane, potrivit guvernatorului regional Vadim Filaşkin.
În Rusia, guvernatorul regiunii Belgorod, care se învecinează cu Ucraina, a declarat Sîmbătă că două persoane au fost ucise în bombardamente ucrainene.












