Atac rusesc masiv asupra Ucrainei

Rușii au lansat 36 de bombe ghidate – un record pentru o singură zi – asupra unor regiuni din Sudul Ucrainei. La Harkov, în Nord-Estul Ucrainei, 6 persoane au fost ucise, iar ale 14 rănite în urma unei lovituri aeriene asupra unui depozit poștal. 

„Victimele, cu vîrste cuprinse între 19 şi 42 de ani, au fost rănite de schije şi suflul exploziilor“, a precizat acesta.

Un număr 14 persoane sunt internate, dintre care şapte în stare gravă, potrivit guvernatorului Sinegubov.

Serviciile secrete britanice afirmă că rușii au pierdut între 150.000 și 190.000 de soldați, care au fost fie uciși, fie răniți.

Potrivit Parchetului regional, Armata rusă din regiunea Belgorod, la graniţa cu Ucraina, lansat rachete S-300, iar două dintre rachete au lovit depozitul.

„Analiza resturilor continuă la faţa locului pentru a stabili numărul exact de răniţi şi morţi“, a declarat purtătorul de cuvînt al biroului, Dmitro Ciubenko, pentru Suspilne.

Forțele Aeriene Ruse au lansat, Sîmbătă, un număr record de bombe ghidate pentru o singură zi, și anume 36. Patru bombe, fiecare cu un echivalent de 500 de kilograme de TNT, au lovit un sat din regiunea Herson, a declarat purtătoarea de cuvînt a Comandamentului Operațional „Sud” al Armatei ucrainene, Natalia Humeniuk.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40