Atac armat în Suedia soldat cu cel puţin trei persoane ucise

Trei persoane au fost ucise într-un atac armat, Marţi seara, la Uppsala, la aproximativ 60 de kilometri Nord de Stockholm, a anunţat Poliţia suedeză, care verifică piste ce indică cel puţin un suspect, relatează AFP, potrivit News.Ro.

„Trei persoane au murit, dar identitatea lor nu a fost încă confirmată”, a declarat, pentru AFP, Magnus Jansson Klarin, purtător de cuvînt al Poliţiei din oraş. ”Am primit informaţii despre o persoană mascată, aflată pe un scuter, şi verificăm aceste informaţii”, a adăugat el.

Potrivit mai multor relatări din mass-media, împuşcăturile au avut loc într-un salon de coafură din centrul oraşului, martorii raportînd mai multe focuri de armă.

Poliţia nu a fost în măsură să precizeze dacă este vorba despre un nou episod în războiul între bande care se desfăşoară în ţară de mai mulţi ani.

La scurt timp după ora locală 17:00, Poliţia a primit apeluri de la persoane care au auzit bubuituri puternice, sugerînd focuri de armă în centrul oraşului Uppsala, care este şi centru universitar.

Poliţişti în uniformă au instituit un perimetru de securitate pentru a bloca accesul locuitorilor din zonă, care au fost împiedicaţi să se întoarcă la casele lor. O dronă a survolat zona.

„Ceea ce ştim în acest moment este că nu există nici un pericol pentru public”, a declarat ulterior purtătorul de cuvînt al Poliţiei.

„Între 100.000 şi 150.000 de persoane sunt aşteptate mîine în Uppsala pentru Valborg, iar astăzi sunt deja mulţi oameni aici”, a spus el, referindu-se la sărbătorile tradiţionale Walpurgis, care au loc pe 30 Aprilie. ”Oamenilor nu ar trebui să le fie teamă să vină mîine”, a subliniat oficialul.

Ministrul Justiţiei, Gunnar Strömmer, a descris însă evenimentul ca fiind „extrem de grav”, la postul public de televiziune SVT.

În războiul între bande, autorii sunt din ce în ce mai des adolescenţi care sunt angajaţi ca asasini pentru că au sub 15 ani, vîrsta răspunderii penale în Suedia.

Poliţia suedeză a raportat, în Ianuarie, că numărul împuşcăturilor a scăzut în 2024 pentru al doilea an consecutiv, înregistrîndu-se 296 de incidente, cu 20% mai puţine decît în anul precedent.

Suedia a fost, de asemenea, şocată de atacul în masă din 4 Februarie, cînd Rickard Andersson, în vîrstă de 35 de ani, a intrat în centrul de educaţie pentru adulţi Campus Risbergska din oraşul Örebro şi a împuşcat 10 persoane înainte de a se sinucide. Motivul său este încă necunoscut.