Astăzi, aliaţii occidentali s-au întîlnit la baza aeriană Ramstein pentru a găsi noi modalități de sprijinire a Ucrainei
Lideri occidentali din domeniul Apărării s-au reunit, Vineri, la baza aeriană americană din Ramstein (Germania) pentru a discuta despre noi modalităţi de sprijinire a Ucrainei în faţa agresiunii Rusiei, relatează dpa, potrivit agerpres.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, care a convocat reuniunea Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, a rostit un discurs în deschidere întîlnirii, la ora locală 10:00 (08.00 GMT), a precizat Pentagonul.
La fel ca la cele trei reuniuni precedente, cu participare fizică, la Ramstein, sunt prezenți şi reprezentanţi ai unor state din afara NATO. În total, aproximativ 50 de naţiuni participă la această nouă reuniune.
Danemarca şi Ţările de Jos şi-au anunţat în ajun intenţia de a dona Ucrainei 14 tancuri de luptă Leopard 2A4, alăturîndu-se astfel ţărilor care au promis să livreze Kievului diferite modele de Leopard.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a continuat să facă apel la aliaţi pentru accelerarea trimiterii mai multor arme. Kievul este în mare măsură dependent de sprijinul occidental în materie de echipamente militare.
De asemenea, şeful statului ucrainean face presiuni pentru ca Ucraina să fie admisă printr-o procedură accelerată la NATO. Această problemă, care a revenit în prim-plan Joi, odată cu vizita secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, la Kiev, i-a divizat pe membrii Alianţei. SUA şi alte state membre, precum Germania, şi-au exprimat rezervele, avînd în vedere că una dintre condiţiile preliminare pentru aderare este să nu fii implicat în conflicte internaţionale.
Toţi aliaţii din NATO sunt de acord că Ucraina va deveni în cele din urmă membră a Alianţei Nord-Atlantice, dar obiectivul principal este acum să ne asigurăm că această ţară va prevala în faţa Rusiei, a declarat, Vineri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de Reuters.
Vorbind înainte de reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina la baza aeriană Ramstein, Stoltenberg le-a mai spus jurnaliştilor că odată ce războiul din Ucraina se va încheia, Kievul trebuie să dispună de modalităţi de descurajare pentru a preveni noi atacuri.