Pe 14 septembrie2012 s-au împlinit 101 ani de la împuşcarea lui Piotr Stolîpin, prim-ministru al Rusiei şi, potrivit istoricilor, ultimul mare om de stat care a condus Imperiul Ţarist înaintea prăbuşirii sale.

Stolîpin a fost împuşcat în timpul unor evenimente organizate pe 14 septembrie 1911 cu ocazia aniversării a cinci decenii de la eliberarea şerbilor. Atunci, la Kiev a fost dezvelit un monument dedicat Ţarului Alexandru al II-lea, iar la Opera din oraş urma să aibă loc un spectacol la care trebuiau să participe nu doar Stolîpin, ci şi Ţarul.

Autorităţile fuseseră informate de un bărbat pe nume Dimitri Bogrov, care colaborase în trecut cu Ohrana, poliţia secretă, că ar exista un plan de asasinare a lui Stolîpin, motiv pentru care s-au luat măsuri stricte de siguranţă pe tot parcursul şederii acestuia în oraş.

În seara spectacolului, acestui Bogrov i s-a permis accesul în clădirea Operei în ciuda faptului că avea la el un revolver. S-a dovedit că planul despre care vorbise Bogrov era adevărat, numai că el era de fapt asasinul. L-a împuşcat pe Stolîpin – care refuzase, în ciuda avertismentelor, să poarte vestă antiglonţ –  de 2 ori, în braţ şi apoi în piept. Imediat după ce a fost împuşcat, Stolîpin a declarat că era mândru să moară pentru Ţar; el a fost dus imediat la spital, unde a murit patru zile mai târziu. Pe 24 septembrie, Bogrov a fost spânzurat şi investigaţia privind asasinarea lui Stolîpin a fost oprită la ordinul Ţarului, din motive necunoscute.

Există numeroase întrebări cu privire la asasinarea lui Stolîpin din cauza faptelor care sugerează că prim-ministrul nu a beneficiat de protecţia cuvenită şi că poliţia ar fi fost implicată în asasinat. Din cauza vizitei Ţarului, precum şi a premierului şi a altor persoane importante din conducerea Imperiului, la Kiev s-au luat foarte multe măsuri de siguranţă. Oamenii, chiar şi cei mai bine îmbrăcaţi, erau verificaţi pe stradă; toate casele aflate pe traseul coloanei oficiale au fost verificate, iar Opera, în seara spectacolului, era extrem de bine păzită. Însă în ciuda faptului că fuseseră primite informaţii privind o posibilă tentativă de asasinare a lui Stolîpin, niciun poliţist sau agent nu a stat lângă acesta în lojă. Poate că s-a considerat că măsurile de siguranţă luate, printre care şi controlarea persoanelor care intra în clădire (şi totuşi Bograv a putut intra având un pistol la el!), erau suficiente; există însă persoane care cred că unele persoane din anturajul apropiat al Ţarului ar fi dorit dispariţia lui Stolîpin şi ar fi colaborat, în acest sens, şi cu poliţia.

Şansa pierdută a Rusiei

În calitate de prim-ministru, funcţie pe care a primit-o în 1906, Stolîpin a încercat să transforme ţărănimea rusească – care forma majoritatea populaţiei ţării – într-o categorie socială prosperă de mici fermieri independenţi. Măsurile iniţiate de Stolîpin aveau ca scop consolidarea micilor proprietăţi ale ţăranilor şi eliberarea acestora de constrângerile impuse de comunităţile săteşti (mir sau obşina). Guvernarea sa s-a remarcat şi prin reprimarea agresivă a opoziţiei. Metodele folosite de Stolîpin au trezit foarte multe nemulţumiri (inclusiv în Duma, parlamentul rusesc) şi prea puţini din ţăranii ruşi au putut profita de oportunităţile oferite de reformele sale.

Astăzi, opiniile specialiştilor faţă de politica şi reformele lui Stolîpin diferă. Unii consideră că Stolîpin nu a fost suficient de realist şi că a adoptat reforme care nu aveau nici o şansă să schimbe faţa ţării; alţii văd în el şansa pierdută (din cauza morţii timpurii) a Rusiei, ultimul om care ar fi putut salva, prin viziunea şi reformele sale, Imperiul Ţarist pentru ca acesta să nu cadă pradă mişcărilor revoluţionare.

Atitudinea agresivă faţă de opoziţie a lui Stolîpin a fost explicată şi acceptată ca fiind necesară în condiţiile violenţei şi anarhiei care cuprinseră Imperiul după Revoluţia din 1905. Cât despre reformele sale, unii istorici le consideră ca fiind rezultatul unei viziuni ample şi ambiţioase privind reformarea şi dezvoltarea Imperiului, în timp ce alţii pun la îndoială eficacitatea acestora. Mulţi consideră că ar fi fost extrem de greu, ba chiar imposibil într-o perioadă atât de scurtă, ca reformele agrare să transforme ţărănimea rusească, şi asta din cauza conservatorismului profund al acesteia. Pe de altă parte, datele economice arată că Stolîpin a avut dreptate când spunea că se putea baza măcar pe acei ţărani-fermieri, puţini la număr, puternici; datele privind impozitele adunate în anii dinaintea morţii lui Stolîpin arată că exista un grup restrâns de ţărani care plăteau impozite din ce în ce mai mari, în comparaţie cu anii 1890, fapt ce dovedea că fermele lor le aduceau profituri mai mari.

Cu toate acestea, nu putem spune exact care ar fi fost rezultatele reformelor lui Stolîpin dacă acesta nu ar fi fost ucis şi dacă războiul nu ar fi izbucnit trei ani mai târziu. De aceea, el continuă să fie văzut – şi amintit oarecum cu nostalgie şi părere de rău – drept şansa pierdută a Rusiei. Se explică astfel faptul că într-un sondaj realizat în anul 2008 pentru alegerea celui mai mare rus, Stolîpin a ieşit pe locul doi, după Alexandr Nevski, urmat fiind de Stalin.

 Autor: Andreea Lupşor

Sursa: Historia.ro