Armistitiul de Crăciun din Primul Razboi Mondial: deasupra transeelor s-au ridicat brazi, iar soldatii britanici si germani au schimbat ciocolata si tigari
Armistiţiul de Crăciun a avut loc în principal între soldaţii britanici şi cei germani de pe frontul de Vest, în Decembrie 1914, în ciuda faptului că puteau fi duşi la Curtea Marţială. La apusul Ajunului, soldaţii britanici au observat cum germanii începeau să ridice deasupra tranşeelor mici brazi de Crăciun şi lumînări şi mulţi strigau în engleză, „We no shoot if you no shoot” (Nu tragem dacă nu trageți). Focurile au încetat de-a lungul mulţilor kilometri ai tranşeelor, iar britanicii au observat că germanii ieşeau din tranşee şi s-au îndreptat spre britanici. Aceştia, la rîndul lor, au ieşit să-i întîmpine. Au făcut cunoştinţă pe tărîmul nimănui, şi curînd au început să schimbe ciocolată cu ţigări. Este un eveniment neglijat de relatările istorice oficiale ale „Marelui Război” şi ascuns publicului de către istoricii orwellieni.
Stanley Weintraub a rupt acest văl al tăcerii şi a scris o istorie emoţionantă a acestui eveniment, pe baza scrisorilor trimise acasă de pe front şi a jurnalelor soldaţilor implicaţi. Cartea sa este intitulată Silent Night: The Story of the World War I Christmas Truce (Noaptea tăcută: Povestea trupei de Crăciun din Primul Război Mondial) şi conţine multe imagini ale evenimentelor, în care se pot vedea forţele opozante amestecîndu-se şi celebrînd împreună acel prim Crăciun al războiului. Această întîmplare remarcabilă a început, după cum scrie Weintraub, în dimineaţa zile de 19 Decembrie 1914:
”Locotenentul Geoffrey Heinekey, nou membru al Queen’s Westminister Rifles, i-a scris mamei sale că „s-a întîmplat un lucru dintre cele mai extraordinare. Nişte germani au ieşit cu mîinile ridicate şi au început să-şi adune o parte dintre răniţi, aşa că şi noi am ieşit imediat din tranşee şi am început să ne adunăm răniţii noştri. Germanii ne-au făcut apoi semne şi o mulţime dintre ai noştri am mers să vorbim cu ei şi ei ne-au ajutat să ne îngropăm morţii. Acest lucru a durat toată dimineaţa şi eu am stat de vorbă cu cîţiva dintre ei şi trebuie să spun că păreau a fi oameni de foarte bună calitate. Părea prea ironic pentru a fi rostit în cuvinte. În acelaşi loc, în noaptea dinainte, dădusem o bătălie cumplită, iar acum, în dimineaţa de după, iată-ne fumîndu-le ţigările, şi ei pe ale noastre.” (p.5)
Weintraub relatează că francezii şi belgienii au reacţionat diferit în război, cu mai multă emoţie decît britanicii, la început. Războiul se petrecea pe tărîmul lor şi „francezii trăiseră într-o atmosferă revanşardă încă din 1870, cînd Alsacia şi Lorena le fuseseră luate de prusaci” într-un război iniţiat de francezi (p.4). Britanicii şi germanii, însă, nu prea vedeau rostul războiului şi, în plus, Regele britanic şi Kaizerul german erau ambii nepoţii Reginei Victoria. De ce să se războiască germanii şi britanicii, sau de ce să se urască, dacă un cuplu regal din Austria fusese ucis de un asasin în timp ce vizita Serbia? Totuşi, din August, de cînd începuse războiul, sute de mii de soldaţi fuseseră ucişi, răniţi sau daţi dispăruţi pînă în Decembrie 1914.
Se estimează că peste optzeci de mii de tineri germani merseseră în Anglia înaintea războiului, pentru a lucra ca ospătari, bucătari şi taximetrişti, şi mulţi vorbeau engleză foarte bine. Se pare că germanii sunt cei care au iniţiat această mişcare către armistiţiu. Avuseseră loc atît de multe schimburi între fronturi pînă în Ajun, încît generalul brigadier G. T. Forrestier-Walker a emis un ordin prin care interzicea fraternizarea:
Pentru că descurajează spiritul de iniţiativă al comandanţilor şi distruge spiritul ofensiv la toate nivelurile. (…) Amiciţia cu duşmanul, armistiţiile neoficiale şi schimburile de tutun şi alte bunuri, oricît ar fi de tentante şi amuzante, sunt absolut interzise. (p.6-7)
Ordinele ulterioare, mai stricte, anunţau că fraternizarea ducea la Curtea Marţială. Majoritatea soldaţilor germani cu experienţă fuseseră trimişi pe frontul rusesc, iar cei tineri sau neantrenaţi, care au fost recrutaţi sau care s-au oferit voluntari primii, au fost trimişi pe frontul de vest, la începutul războiului. De asemenea, în Anglia, tinerii s-au îmbulzit ca voluntari pentru fala personală pe care credeau că o vor obţine şi multora le era teamă că războiul s-ar putea sfîrşi înainte ca ei să ajungă pe front. Nici prin cap nu le trecea că acest război avea să devină unul de uzură, cu recrutări forţate, sau că va da tonul pentru întreg secolul XX, cel mai sîngeros din istorie, care a ajuns să fie numit secolul războiului şi al statului asistenţial.
La apusul Ajunului, soldaţii britanici au observat cum germanii începeau să ridice deasupra tranşeelor mici brazi de Crăciun şi lumînări şi mulţi strigau în engleză, „We no shoot if you no shoot” (p.25). Focurile au încetat de-a lungul mulţilor kilometri ai tranşeelor, iar britanicii au observat că germanii ieşeau din tranşee către britanici, care au răspuns ieşind şi ei să îi întîmpine. S-au amestecat şi au făcut cunoştinţă pe tărîmul nimănui, şi curînd au început să schimbe ciocolată cu ţigări şi diverse relatări din presă despre război, potrivit propagandei fiecărei ţări. Mulţi dintre ofiţerii ambelor părţi au încercat să împiedice evenimentul, dar soldaţii au ignorat riscul de a fi duşi la Curtea Marţială sau de a fi împuşcaţi. (Sursa: mises.ro)
