Armistițiul de 30 de zile propus de Trump în Ucraina este susținut de Regatul Unit și țările nordice

Premierul norvegian, Jonas Gahr Store, a declarat, Vineri, că Regatul Unit și țările Nord-europene susțin propunerea președintelui american Donald Trump privind un armistițiu de 30 de zile în războiul dintre Ucraina și Rusia, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Cu ocazia reuniunii de la Oslo a reprezentanților celor zece state din Forța Expediționară Comună (Joint Expeditionary Force, JEF), Store a afirmat că ”avem nevoie de o încetare a focului necondiționată, care trebuie mai întîi monitorizată și respectată, înainte de a se putea trece la negocieri privind marile întrebări pentru a se ajunge la o pace durabilă”.
Țările din JEF au comunicat telefonic, Joi seara, cu Trump și separat cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Prim-ministrul Norvegiei a susținut că cererea de armistițiu ”a fost acceptată și înțeleasă, la fel ca și necesitatea de a se face presiuni asupra Rusiei ca să respecte acest armistițiu”. El a adăugat că ”dacă armistițiul nu este respectat, trebuie impuse sancțiuni”.
Trump și-a prezentat propunerea Joi, iar Zelenski s-a declarat deschis ”oricărui format de negocieri cu Rusia”.
Președintele SUA a avertizat pe platforma sa online Truth Social că atît Rusia, cît și Ucraina vor trebui ”să dea socoteală” dacă nu respectă armistițiul, iar în acest caz americanii și partenerii lor vor recurge la sancțiuni.
Store a explicat că ”este vorba de o abordare concertată, adoptată în prezent de Statele Unite, de europeni și de Ucraina”.
Din JEF, parteneriat militar multinațional condus de Regatul Unit, fac parte Olanda, Danemarca, Islanda, cele trei state scandinave, Suedia, Norvegia și Finlanda, alături de fostele republici sovietice baltice, acum independente și membre ale NATO și ale Uniunii Europene - Estonia, Letonia și Lituania.










