Armata ucraineană atacă interiorul unei a doua regiuni ruseşti - Belgorod

În timp ce forţele ucrainene pierd controlul asupra petecului de teritoriu din regiunea rusă Kursk pe care l-au capturat anul trecut, acestea au organizat o incursiune mai puţin mediatizată pînă acum în regiunea învecinată Belgorod, potrivit bloggerilor militari ruşi, scrie Reuters, potrivit News.Ro.

Mai mulţi corespondenţi militari ruşi au declarat, Vineri, că trupele ucrainene se aflau în Belgorod şi duceau lupte cu forţele ruse de acolo.

Nici Kievul, nici Moscova nu au confirmat rapoartele, deşi Ministerul rus al Apărării a declarat, în urmă cu zece zile, că forţele sale au zădărnicit cinci încercări ucrainene de a trece graniţa în Belgorod.

Armata ucraineană nu a raportat nici o ofensivă în regiunea Belgorod, dar aceasta ar putea fi din motive de securitate operaţională.

Andrii Kovalenko, un oficial din cadrul Consiliului Naţional de Apărare şi Securitate al Ucrainei, a sugerat, într-o declaraţie din 18 Martie, că forţele ucrainene ar putea acţiona în regiunea Belgorod, ”neutralizînd ameninţările” din partea forţelor ruse care s-ar putea aduna în apropierea frontierei.

Rybar, un blog militar rus cu 1,3 milioane de abonaţi, susţine că au avut loc ciocniri puternice într-o aşezare numită Popovka şi că fiecare parte o loveşte pe cealaltă cu drone.

Un alt cont de Telegram, Dva Maiora (Doi maiori), a relatat că forţele ruse desfăşurau „operaţiuni defensive”. ”Există lovituri constante asupra concentrărilor de forţe armate ucrainene, dar inamicul are încă un potenţial ofensiv serios pentru această direcţie şi nu a abandonat planurile pentru noi străpungeri, inclusiv în noi zone ale frontului”, a spus acesta.

Un al treilea blogger militar, Arhangel Spetsnaza, a raportat lupte într-un sat numit Demidovka şi susţine că unii soldaţi ucraineni sunt înconjuraţi acolo.

Reuters nu a putut confirma în mod independent aceste relatări.

Operaţiunea ucraineană ar putea fi o încercare de a distrage atenţia forţelor ruse în timp ce acestea încearcă să alunge ultimele trupe ucrainene din regiunea învecinată Kursk. Unul dintre blogurile ruseşti, Rybar, a declarat că Rusia a mutat întăriri la Belgorod din Goptarovka, localitate din regiunea Kursk.

Emil Kastehelmi, analist militar la Black Bird Group, cu sediul în Finlanda, a declarat că forţele ucrainene au penetrat primele linii de apărare ruseşti şi au avansat cel mai probabil 3-4 km în interiorul regiunii. Dar el a spus că este puţin probabil ca acestea să poată organiza o ofensivă serioasă şi să ameninţe rute logistice sau oraşe ruseşti importante. ”Ucrainenii pot, teoretic, să mai cucerească cîteva sate din zona de frontieră, dar asta nu înseamnă o breşă, ar fi un mic succes tactic, dar în direcţia Demidovka se pot obţine foarte puţine la nivel operaţional sau strategic”, a explicat el pentru Reuters. ”Nu există un element de surpriză adecvat, iar prezenţa rusă în zonă este suficient de puternică pentru a desfăşura cel puţin operaţiuni defensive în mare parte reuşite”, a adăugat el.

În Kursk, Ministerul rus al Apărării a declarat, Vineri, că forţele sale au recucerit satul Gogolevka, una dintre puţinele aşezări încă deţinute de Ucraina din cele aproximativ 100 pe care le-a cucerit în August anul trecut.

Statul Major al Ucrainei a declarat, la rîndul său, că Armata sa a oprit 18 atacuri ruseşti în regiunea Kursk în ultima zi.

Cartografierea furnizată de o sursă deschisă, Deep State, o resursă validată de bloguri militare ucrainene, arată că forţele ruse controlează o parte din Gogolevka, dar nu tot, şi a indicat că trupele Kievului controlează încă puţin sub 80 de km pătraţi în Kursk.

Preşedintele Vladimir Putin a vizitat regiunea Kursk luna aceasta, într-un semn de creştere a încrederii că Rusia o va recuceri în scurt timp, ceea ce ar lipsi Ucraina de o monedă de schimb în viitoarele negocieri de pace.

 

01.03.25 - 01:34
02.03.25 - 02:07
02.03.25 - 02:04
01.03.25 - 01:40
02.03.25 - 02:06
06.03.25 - 16:00
06.03.25 - 13:02
07.03.25 - 11:49
05.03.25 - 01:19
04.03.25 - 00:52
04.03.25 - 00:50
03.03.25 - 00:23
03.03.25 - 00:30
04.03.25 - 00:48
03.03.25 - 00:25