ARMATA RUSA A BOMBARDAT MATERNITATEA DIN MARIUPOL

Liderii europeni o consideră o crimă de război

Armata rusă a bombardat miercuri, 9 martie, maternitatea din Mariupol, oraș din sudul Ucrainei, supus unui asediu dur de mai multe zile. „Distrugerea este enormă. Clădirea unității medicale în care au fost tratați copiii recent este complet distrusă. Informațiile privind victimele sînt în curs de clarificare”, a anunțat, pe Twitter consiliul municipal al acestui oraș.

Tot pe rețelele sociale au apărut imagini dramatice de la bombardarea, de către ruși a maternității din Mariupol.

„O maternitate în centrul orașului, o secție de copii și un departament de medicină internă… toate acestea au fost distruse în timpul atacului aerian rusesc asupra Mariupol. Chiar acum”, a declarat Pavlo Kyrylenko, șeful administrației regionale Donețk.

Fostul premier belgian Guy Verhofstadt a scris că aceasta este o crimă împotriva umanității. El cere liderilor europeni să nu mai finanțeze războiul lui Putin și să nu mai cumpere gaz și petrol din Rusia.

Acum circa 10 zile Partidul Popular European a apreciat că invazia Ucrainei de către Rusia este o crimă internațională și a susținut, împreună cu Parlamentul European, sancțiuni severe „care vor asigura că Kremlinul va fi tras la răspundere pentru acțiunile sale”.

„Invazia Ucrainei de către Rusia este o crimă internațională. Grupul PPE și Parlamentul European sprijină sancțiuni severe care vor asigura că Kremlinul va fi tras la răspundere pentru acțiunile sale. Sîntem alături de Ucraina”, se arăta un mesaj al grupului Partidului Popular European.

Sursa: defapt.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26