Armata israeliană a declarat că a eliminat jumătate din batalioanele Hamas din Rafah
Armata israeliană a declarat, Luni, că a eliminat peste 500 de luptători Hamas în oraşul Rafah, în Sudul Fîşiei Gaza, unde la începutul lunii Mai lansase o operaţiune militară criticată pe scară largă de comunitatea internaţională, relatează EFE, consemnează Agerpres.
Drept urmare, două din cele patru batalioane Hamas din oraş au fost practic desfiinţate, în timp ce celelalte două sunt la un nivel operaţional scăzut, potrivit forţelor armate.
În timpul operaţiunilor din Sudul enclavei, soldaţii israelieni au distrus zeci de guri de tuneluri şi două tuneluri cu o lungime de peste un kilometru, pe lîngă faptul că au identificat 230 de guri de tuneluri şi aproximativ 20 de kilometri de pasaje subterane, a precizat Armata într-un comunicat.
Multe dintre aceste intrări în tuneluri erau situate în aşa-numitul Coridor Philadelphia, care se întinde de-a lungul graniţei cu Egiptul şi care a fost preluat sub control de forţele israeliene la sfîrşitul lunii Mai. Potrivit Israelului, Hamas a folosit aceste intrări pentru a aduce arme în Fîşia Gaza.
Potrivit presei israeliene de Luni, Armata estimează că, în termen de două săptămîni, va deţine controlul asupra întregului Rafah, de unde au fugit peste un milion de civili, cei mai mulţi dintre ei venind aici din alte părţi ale Fîşiei Gaza din cauza luptelor.
Operaţiunea militară israeliană în Sudul enclavei a dus, de asemenea, la închiderea punctului de control de la frontiera cu Egiptul, prin care trecea o mare parte din ajutorul umanitar.
Luni, Hamas a afirmat că forţele israeliene ar fi dat foc părţii palestiniene a punctului de trecere pentru a face imposibilă utilizarea acestuia, ceea ce, potrivit grupării, ar constitui "crimă de război", conform agenţiei de presă citate.