Alin Vara

În scandalul promovării în școlile din România a abstinenței sexuale pînă la căsătorie, cei care s-au ridicat împotriva acestei propuneri au folosit, în esență, două argumente: 1. valorizarea abstinenței s-ar ridica împotriva „evidențelor științifice”; 2. ea ar fi rodul unui „fundamentalism religios”. În opinia mea, primul argument nu are legătură cu realitatea, iar al doilea este un abuz conceptual. Să vedem de ce.

• 1. Evidențele științifice merg în mod covîrșitor în favoarea celor care promovează abstinența pînă la căsătorie. Mai întîi, cercetările sociologice au arătat o conexiune clară între viața sexuală premaritală și riscul disoluției familiale. În cel mai important studiu cu privire la comportamentul sexual din Statele Unite, National Health and Social Life Survey, desfășurat la Universitatea din Chicago, s-a descoperit că bărbații care au așteptat începerea vieții sexuale pînă la căsătorie au o rată a divorțului cu 63% mai mică, în vreme ce femeile înregistrează 76%. Cei care nu și-au păstrat castitatea au șanse mult mai mari de a fi infideli în căsnicie (Cf. Edward O. Laumann et al.,The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the United States, Chicago: University of Chicago Press, 1994, p. 503) Un studiu din 2011 confirmă: există o clară legătură între frecvența divorțurilor și activitatea sexuală premaritală. Femeile care au avut prima experiență intimă în adolescență au o rată dublă a divorțului, în comparație cu cele care au amînat pînă la vîrsta adultă. O concluzie șocantă este și că cele mai multe fete au declarat că prima lor experiență a fost parțial sau total împotriva voinței lor. (Cf. Anthony Paik, “Adolescent Sexuality and Risk of Marital Dissolution,” Journal of Marriage and Family 73 (2011): 472-485, p. 483, 484)

Va exista și replica previzibilă: cum rămîne cu prevenirea sarcinii și a bolilor cu transmitere sexuală? Pentru primul aspect, datele sunt cunoscute: pilula contraceptivă are o rată de eșec de 9% într-un an, diafragma – 13%, prezervativul – 15%, iar spermicidele – 28% (Cf. Journal of the American Medical Association, 20 Octombrie 1999, Vol. 282, No. 15, 1405-1407). Iar un studiu al Universității Harvard a arătat că în statul Uganda rata infecțiilor cu HIV a scăzut dramatic în ultimele două decenii după ce abstinența și monogamia au fost promovate la nivelul politicilor educaționale, în vreme ce în Zimbabwe și Botswana, unde s-a mizat masiv pe promovarea prezervativului ca singura metodă de preveni epidemia HIV, nu s-a înregistrat niciun progres. S-a constatat că simpla bombardare a acestor state cu milioane de prezervative nu făcea decît să încurajeze promiscuitatea și schimbarea partenerilor, factori care, adăugați la rata de eșec a prezervativului, nu puteau să oprească epidemia. (Cf. Sarah Trafford. “Uganda Winning the Battle Against AIDS Using Abstinence.”, Culture and Family Institute, Iulie 2002).

• 2. Acuzația de „fundamentalism religios” pleacă de la un reducționism facil. De fapt, argumentul pentru castitate înainte de căsătorie se poate construi plecînd strict de la o filosofie a persoanei și de la metafizica legii naturale, fără a face apel la tradiții religioase. El sună așa: în centrul acțiunii mele trebuie să fie binele aproapelui, o persoană unică, irepetabilă, ireductibilă, a cărei corporalitate este legată în mod intrinsec de identitatea și împlinirea sa. Nu este indiferent ce fac cu trupul meu și al celuilalt pentru că ceea ce are loc la nivel biologic are consecințe la nivel afectiv și intelectual. Binele persoanei ține de integrarea tuturor acestor dimensiuni, iar fericirea nu se poate găsi decît în dăruirea totală, trup, inimă și minte, unei alte persoane, sărbătorind însăși alteritatea ei infinită și regăsindu-mă în aceasta.

„Te iubesc pentru ceea ce ești și nu pentru ceea ce îmi oferi, dincolo de plăcere, boală și limitele tale! Este atît de bine că ești!” sună autentica declarație de iubire într-un registru al filosofiei personaliste. Sexualitatea, bună și minunată în sine, este dimensiunea care permite dăruirea reciprocă a două persoane de sex opus, spre bucuria erosului, uniune și aducerea în lume a altor persoane unice și ireductibile. Tocmai datorită acestei importanțe, nu ne putem folosi de ea fără a o integra în ansamblul persoanei, fără ca bărbatul și femeia să fi spus unul altuia un „Da” la nivelul afectiv și la nivel rațional. Ultimul dintre acestea este cel care decide: căci iubirea autentică nu există fără un „Da” spus persoanei de lîngă mine, cu toată ființa mea, pentru toată viața. „Te iubesc și îți voi fi aproape indiferent de ce se va întîmpla, indiferent de cum vei arăta, indiferent de faptul că, mai devreme sau mai tîrziu, atracția și sentimentele vor dispărea, indiferent de ce vei face sau ce ți se va întîmpla”. Timpul și libertatea față de condiționări interioare și exterioare sunt elementele esențiale ale iubirii. Aceasta nu poate exista pe termen limitat și nu poate fi declarată cu condiții: „Te iubesc acum, dar mai vedem, dacă n-o să mai simt, asta e…” sau „Te iubesc, dacă faci așa și îmi oferi asta…” reprezintă niște afirmații lipsite de sens. Iar dăruirea sexuală nu poate avea loc pe deplin fără acest „Da” spus pentru tot restul vieții, ca act al rațiunii și voinței prin care eu mă dăruiesc binelui persoanei în mod necondiționat. Iar acest act e prezent doar în căsătorie.

Cauzele eșecurilor descrise în statisticile de mai sus vin din această dăruire incompletă, în care două trupuri își spun „da”, fără ca inimile și mințile să fi participat. Castitatea premaritală este o școală în care se testează și se educă iubirea autentică, în care două persoane văd dacă pot să se dedice unul altuia în absența pasiunii care, în mod inevitabil, se va stinge în căsătorie. Cînd două persoane au confundat pasiunea cu iubirea și nu au lăsat-o pe cea de-a doua să crească, există mari șanse să se trezească la un moment dat ca și-au construit relația pe nimic. Iar despărțirea, drama personală și probabil și a copiilor vor bate la ușă.

Concluzia este că promovarea castității în rîndul tinerilor este o prioritate. În plus, nu este deloc o cauză pierdută. O cultură dominantă se poate schimba, iar cineva care și-a început viața sexuală nu este deloc pe o cale fără întoarcere, căci virginitatea sufletească se poate oricînd recîștiga. Tinerii, în adîncul inimii, simt că ceva e în neregulă cu lumea în care trăim, intuiesc care este iubirea autentică și ce înseamnă să fii fericit. Tinerii sunt însetați nu de plăceri, consum și carieră, ci de puritate, eroism, dreptate, autenticitate și iubire totală. A le propune altceva înseamnă să le încalci demnitatea.

Articol preluat din Contributors.ro