Arabia Saudită și-a anunțat disponibilitatea de a găzdui o întrevedere Trump-Putin

Arabia Saudită este deschisă să găzduiască o întîlnire în curs de pregătire între președintele rus Vladimir Putin și cel american, Donald Trump, a transmis, Vineri, Ministerul de Externe de la Riad, potrivit dpa, în preluare de Agerpres.

Trump și Putin au avut o convorbire telefonică Miercuri și au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt imediat războiului din Ucraina.

Ministerul de Externe saudit a transmis că ”Regatul salută discuția telefonică între Trump și Putin, și anunțul privind posibilitatea de a găzdui summitul în Arabia Saudită, reafirmîndu-și eforturile continue de obținere a unei păci durabile între Rusia și Ucraina”, a comunicat Ministerul într-un mesaj pe platforma X.

Deocamdată nu există detalii concrete cu privire la cum se vor desfășura negocierile și cînd ar putea ele începe oficial.

Purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, Miercuri, că cei doi președinți nu au luat încă o decizie fermă. El a mai spus că nu poate preciza cînd va avea loc întrevederea. ”Ar putea fi peste săptămîni sau luni sau cîteva luni”, a declarat el pentru agenția rusă de stat TASS.

Arabia Saudită s-s străduit pînă acum să mențină o poziție neutră în conflict și s-a oferit de cîteva ori să acționeze ca mediator.

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:26
04.02.25 - 13:14
04.02.25 - 13:10
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:54
03.02.25 - 12:52
02.02.25 - 14:37
05.02.25 - 00:08
01.02.25 - 12:21
04.02.25 - 13:17