ȚARA CARE NU VA INTRA NICIODATĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/111a54e10a3b86e6c4f5afc52b7d837c.jpg)
Salariul mediu este de 5.000 de euro, iar șomajul aproape inexistent
Dacă privești cu atenție o hartă a Uniunii Europene observi cu siguranță o mare absență în rîndul celor 28 de state membre. O ţară care are unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai din lume și care nici nu se gîndește să adere vreodată la UE.
Deşi este situată în inima Europei, Elveţia nu este stat comunitar. Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Elveției, însă această țară nu a fost niciodată integrată juridic în UE.
Prin votul popular negativ dat Acordului privind Spațiul Economic European în Decembrie 1992, Elveția este singura țară din Vestul Europei, cu o economie majoră, care nu face parte din UE. Preocuparea de a atenua consecințele economice negative datorate neparticipării la piața unică europeană s-a concretizat prin semnarea, în 1999, a unui prim pachet de șapte acorduri bilaterale cu UE în domenii de interes comun: libera circulație a persoanelor, transportul aerian, transportul terestru, agricultura, barierele tehnice în comerțul internațional, piața de achiziții publice, cercetare-dezvoltare. O a doua serie de opt acorduri bilaterale au fost încheiate în 2004.
Aderarea la Uniunea Europeană ar însemna transformări importante la nivel economic pentru această ţară:
- renunţarea la secretul bancar. Sistemul lor bancar se bazează pe păstrarea confidenţialităţii clienţilor, iar foarte mulţi europeni cu afaceri mai puţin curate îşi ţin banii în băncile de aici,
- înlocuirea francului elveţian cu euro,
- creşterea TVA-ului,
- participarea la raidurile militare europene, ceea ce ar dăuna statutului de neutralitate.
La întrebarea de ce nu este Elveţia stat membru a răspuns într-un interviu şi Andeas Gross, proeminent om politic şi universitar elveţian: „Motivul este istoria. Europa a trecut peste trei războaie. Elveţia a supravieţuit singură. Europa şi ceilalţi au eşuat, tot singuri. De aceea am învăţat că trebuie să cooperăm pentru a ne proteja. În momentul acesta Elveţia crede că poate face totul singură.
Experienţa creează mentalităţi şi mentalităţile creează schimbările aşa cum închizi sau deschizi lumina. Trebuie să lucrăm ca să adaptăm mentalităţile la viitor, şi nu la trecut. Dacă Elveţia va rămîne singură, îşi va pierde puterea democratică, chiar dacă statul este foarte bine organizat. Statul naţional nu mai poate apăra democraţia. De aceea cred că Elveţia are nevoie de Europa. Dar de o Europa mai bine organizată în sensul descentralizării, respectului pentru diversitate, o Europa în care, prin elemente de democraţie directă, cetăţenii să aibă mai multa putere, cu un Parlament bicameral în care ţările să fie reprezentate.”
Rata şomajului este printre cele mai scăzute în Europa, de 3,1%, iar locuitorii acestei ţări au o speranţă de viaţă de 80 de ani. Salariul mediu brut lunar este de 5.000 de euro, iar produsul intern brut depăşeşte 50.000 de euro pe cap de locuitor.
Sursa: Capital.ro
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)
![Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ec0c16b98ac088b413871a770cfbffd8.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/a718988ef75a5fcc3d50c618ee1cd2e4.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa” Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/0a4da12f6d6503798f2c3ac5ef97ec99.jpg)