Apocalipsa recrutărilor forțate din Rusia
Trupele OMON (Detașamentul Mobil pentru Operațiuni Speciale) au descins la o moschee din orașul Kotelniki, în regiunea Moscova, i-au urcat într-un autobuz pe bărbații prezenți acolo și i-au dus la un Comisariat militar în vederea înrolării, relatează meduza.io.
Cazul a fost făcut public de Mamut Useinov, finalist la o emisiune de divertisment difuzată de postul de stat Rossia-1. Potrivit acestuia, odată aduși la Comisariat, bărbații săltați de trupele OMON au fost amenințați cu deschiderea unor dosare penale pe numele lor dacă nu semnează un contract cu Ministerul rus al Apărării.
„Vreau să anunț o încălcare flagrantă a legii de către un Comisariat militar și trupele OMON. După rugăciunea de Vineri, OMON a efectuat percheziții la o moschee situată în orașul Kotelniki și i-a luat pe toți bărbații care părăseau clădirea, inclusiv pe mine”, a scris Useinov pe contul său de Telegram.
Inițial, bărbații au fost urcați într-un autobuz sub pretextul verificării documentelor. Însă, după cîteva ore de așteptare, au fost duși la Comisariatul militar din Liuberțî.
„Acolo a fost organizată o Comisie medicală. Am fost declarat apt pentru serviciul militar și transportat la punctul de înrolare a soldaților sub contract din orașul Balașiha. Spre seară, ne-au anunțat pe toți că fie semnăm un contract pe un an, fie mergem la închisoare. Am auzit că vom fi trimiși cu toții în Districtul Militar Nord”, a mărturisit tînărul cîntăreț.
„Cred că toate drepturile mi-au fost încălcate prin această procedură: m-au luat cu forța, nu am avut posibilitatea de a contesta decizia Comisiei, nu am avut posibilitatea să ofer informații despre bolile și convingerile mele. Și, cel mai important, nu am primit o citație”, a concluzionat Marat Useinov.