Debusolarea tinerelor generaţii

Autor: Mihai CONŢIU

În R. Moldova, oricît ar părea de paradoxal, anticomunismul (ca şi comunismul, de altfel!) este o ideologie fără… ideologie. Avem de-a face cu o farsă de proporţii uriaşe, care a schilodit efectiv nu doar generaţii de tineri, ci chiar evoluţia Moldovei ca stat. Perpetuarea la infinit a minciunii cu „anticomunismul” riscă să transforme această ţară într-un stat-minciună. De pe urma aşa-zisei ideologii anticomuniste cîştigă enorm cei care şi-o asumă, dar şi cei care cred în comunism. Avem de-a face cu o interdependenţă cumplită, iar victima directă este poporul.

În esenţă, profitorii de pe urma angajării în aşa-zisele ideologii – cea anticomunistă şi cea comunistă – sînt cei mai mari şarlatani naţionali oficiali. Nici una dintre părţi nu crede, cu sinceritate, în ideologia căreia i se alătură. Foştii comunişti şi nomenclaturişti sovietici de ieri, peste noapte, s-au metamorfozat în anticomunişti, de parcă aşa ceva ar fi posibil! De cealaltă parte, şi cei care se declară, în continuare, comunişti au trădat grosolan ideologia comunistă în favoarea unui trai burghez sfidător, la nivelul elitelor de partid, iar asta pe spinarea celor mulţi, a naivilor care-i cred. Exact ca înainte de 1989! Uitaţi-vă la PCRM-ul lui Voronin. Credeţi că îşi cumpără cartofii şi pantofii de la piaţă?

Cei de pînă la minimul 30 de ani chiar că nu au habar despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, comunism şi anticomunism, iar asta nu din vina lor, ci din cauza politicienilor care i-au dus pe piste ideologice false. Cei care au ieşit pe 7 Aprilie 2009 în stradă, la proteste, doar şi-au imaginat că sînt anticomunişti, iar asta pentru că aşa au fost îndoctrinaţi de liderii lor. Una este un protest împotriva unei guvernări comuniste, alta-i un protest anticomunist!

În 2001, comuniştii au cîştigat alegerile în condiţii democratice absolute. În 2005, la fel, iar realegerea preşedintelui Vladimir Voronin a fost săvîrşită cu sprijinul consistent al Occidentului, al lui Vlad Filat, Oleg Serebrian, Dumitru Diacov etc. Mîna de fier cu care a condus Voronin ţara timp de 8 ani nu trebuie confundată cu totalitarismul comunist de dinainte de 1989. Să nu uităm că în virtuţile democratice ale protestelor populare au fost înlăturaţi comuniştii de la guvernare, lucru de neimaginat pînă în 1989.

Rocada oligarhiilor

În Moldova nostalgia după trecutul sovietic de dinainte de 1989 este o realitate autodistructivă, perioadă care, oricum, îşi avea echilibrele sale sociale şi morale indiscutabil pozitive, în raport cu ceea ce se întîmplă astăzi. Anticomuniştii şi comuniştii ştiu asta prea bine toate acestea şi profită din plin de pe urma acestei nostalgii existente încă. Nimeni nu are chibzuinţa să recunoască public faptul că toate generaţiile umane actuale ale ţării sînt unele de sacrificiu din cauza „şarlatanilor oficiali”. Şi unii şi alţii au nevoie de multă ignoranţă a maselor de moldoveni cumsecade spre a trăi într-un confort sfidător de opulent.

Implacabila „lege” a vieţii umane va face ca, peste ani, generaţiile de nostalgici sovietici să dispară. Se creează impresia că anticomuniştii şi comuniştii ultimilor două decenii vor să robotizeze noile generaţi în neo-nostalgici sovietici. Ei ştiu că este posibil aşa ceva deoarece au o experienţă sovietică de tip KGB-ist deja verificată. Nu vedeţi cîţi moldoveni, născuţi după 1945, sînt nostalgici după România Mare? Unii dintre ei chiar şi deapănă „amintiri” din acea perioadă, deşi părinţii lor probabil că din dragoste faţă de România Mare le-or fi dat frumoasele nume ruseşti de Vsevolod, Igor, Oleg, Svetlana, Iurie, Aliona ş.a.m.d.

Pericolul care-i paşte pe anticomunişti şi comunişti este europenizarea reală a ţării, iar de asta ei sînt conştienţi şi se gîndesc intens la tot felul de „metode plauzibile” spre a bloca acest curs. Această tendinţă, sînt sigur, a sesizat-o şi Occidentul.

Începînd cu 1991, R. Moldova nu a avut şansa unei clase politice oneste, dăruite total binelui noului stat şi cetăţenilor lui. Crescendo, ţara a fost permanent condusă nu de comunişti sau anticomunişti, ci de grupări politico-oligarhice. Între 2001 şi 2009, ţara nu s-a aflat sub totalitarismul comunist, ci sub o guvernare comunisto-liberală oligarhică. Am zis bine „comunisto-liberală”, căci ce altceva a fost şi este anturajul preşedintelui Voronin? După 2009, R. Moldova este condusă de o grupare democrată şi liberală oligarhică. În realitate, fosta oligarhie comunisto-liberală centralizată a fost înlocuită cu 3,4 sau 5 oligarhii. Comunismul şi anticomunismul sînt doar de paradă, pentru presă şi opinia publică, adică pentru „prostime”.

Tinerii, victime colaterale ale oligarhilor anticomunişti şi comunişti

Spuneam mai sus că tinerii de pînă la cel puţin 30 de ani nu au habar despre ceea ce înseamnă comunism şi anticomunism. Ei nu au trăit o realitate socială conştientă pînă în 1989. Perioada sovietică este pentru ei ceva abstract – rememorări ale părinţilor sau cărţile de istorie scrise de istorici foşti comunişti revopsiţi în anticomunişti.

Tinerii anticomunişti trăiesc o dramă identitar-ideologică de care nu au cum să fie conştienţi. Modelele lor sau cei pe care-i admit ca fiindu-le lideri anticomunişti sînt, de regulă, cele mai abjecte fiinţe în plan moral. Aceşti tineri, zoriţi permanent de superficialitatea Internetului, se lasă îndoctrinaţi cu inconştienţă pentru că nici nu le trece prin cap să cerceteze şi să afle că cei pe care-i respectă – scriitori, jurnalişti, politicieni etc., trecuţi bine de vîrsta a doua şi intraţi bine în cea de-a treia – au fost cei mai devotaţi comunişti şi nomenclaturişti sovietici.

Doar în viitor se va constata cu seninătate şi fără teamă cît rău au făcut acestei ţări falşii anticomunişti ai ultimilor 23-24 de ani. Ei au făcut mult mai mult rău decît cei care-şi spun cu obrăznicie că sînt comunişti. Îşi urăsc propriul trecut pe care vor să-l şteargă din memoria colectivă, urăsc prezentul care-i obligă la asta şi cred că îşi găsesc salvarea meschină într-un trai bun, acumularea de titluri şi medalii pentru merite inexistente şi manipularea conştiinţei colective.

Există, aici, în Moldova, un om discret, modest şi teribil de meticulos în ceea ce priveşte memoria istorică a acestei ţări de după 1991. Acesta se numeşte Ion Stafi, iar cartea sa, „Spovedaniile Basarabiei”, ar trebui să fie o sursă de documentare pentru absolut orice tînăr comunist sau anticomunist. În acest volum, ajuns la cea de-a cincea ediţie, se poate vedea, documentat, chiar dacă nu total, adevărata faţă a anticomuniştilor moldoveni.

Viitorul unei naţiuni, dincolo de progresul tehnologic, nu poate avea certitudine fără existenţa unor modele morale indiscutabile, iar Moldova ultimului sfert de secol nu a oferit aşa ceva tinerelor generaţii. Spre ce se îndreaptă R. Moldova? Bineînţeles că spre UE, dar dacă, pe ultima sută de metri, aşa cum pare că se teme şi Occidentul, R. Moldova va intra sub influenţa Federaţiei Ruse, nu comuniştii moldoveni o vor duce mai bine, ci liderii anticomunişti de astăzi, care vor considera că şi-au făcut datoria! Atunci ce ne facem cu victimele lor, cu tinerii? Dar cu sinceritatea? Căci dacă sinceritate nu e, nici dragoste nu e!

Totuşi, este timpul ca aşa-zişii noştri lideri anticomunişti şi proeuropeni să găsească un alt sens pentru ţară. Sau ne trebuie alţi lideri. La alegerile din toamnă populaţia va alege. Îi va descoperi şi pe cei adevăraţi?