ANGAJATORUL – STAPIN ABSOLUT, ANGAJATUL – ROBOT!

Codul Muncii sau Codul Sclaviei?

Autor: Mihai CONȚIU

Probabil că sunt destui cei care au auzit că există un proiect de lege care prevede modificarea Codului Muncii și care a fost deja votat în Parlament, în prima lectură. Dacă acum sunt destui cei care nu sunt interesați, în condițiile în care s-ar legifera, va fi simțit al dracului de dureros de absolut toți angajații în muncă din Republica Moldova. Practic, prin noul Cod al Muncii, se instituie un sclavagism autentic – angajatorul pe post de stăpîn de sclavi, iar angajații pe post de sclavi fără nici in drept ori cu drepturi aparente.

Președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, după mai multe critici apărute în spațiul public, a declarat că respectivul proiect votat deja în prima lectură a fost remis la expertizare la Delegația Uniunii Europene și la Organizația Internațională a Muncii. Acesta a mai afirmat că, în varianta finală, proiectul va mai suferi anumite modificări, inclusiv pornind de la opiniile sindicatelor, patronatelor, a Avocatului Poporului, Delegației UE și Organizației Internaționale a Muncii. Așa o fi, dar e greu de crezut! Cine și-a pus în gînd astfel de modificări legislative, va ține cu dinții de ele!

Ca să înțelegeți cît de diabolic poate fi autorul acestui proiect de modificare a Codului Muncii, ca să vedeți cu cît dispreț de patron-stăpîn-de-sclavi îi privește el pe absolut toți moldovenii angajați în muncă, iată cîteva dintre modificările propuse.

Astfel, printre modificări se numără concedierea în timpul concediului medical, transferul angajatului fără informare prealabilă, munca forțată peste program fără acordul angajatului, concedierea chiar și în cazul restabilirii locului de muncă prin judecată, achitarea a doar nouă salarii în cazul absenței forțate, revizuiri la revenirea din concediul pentru îngrijirea copilului neconsultat cu structurile de stat vizate, posibilitatea de a extinde limita maximă de ore lucrate pe săptămînă, sporul salarial pentru performanță să fie achitat semestrial etc.

Am sau nu dreptate cînd afirm că acesta nu este un Cod al Muncii, ci un Cod al Sclaviei? Asta se întîmplă într-o Țară în care guvernarea spune că are aspirații de integrare europeană! Probabil că inițiatorul noului Cod al Muncii s-a inspirat din Codul Muncii din Coreea de Nord! Mai citiți măcar o dată modificările propuse și votate deja în prima lectură și spuneți-mi că nu am dreptate și că nu vă revoltați!