ANDREI SPINU: ESTE EXAMINAT SI SCENARIUL CA DE LA 1 MAI GAZPROM SA NU MAI FURNIZEZE GAZ REPUBLICII MOLDOVA

De la 1 mai Gazprom ar putea decide sistarea livrărilor de gaze naturale pentru Republica Moldova. O spune ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu. Scenariul ar putea avea loc întrucît auditul ce urma să fie efectuat la Moldovagaz nu va fi gata în luna mai, iar Republica Moldova nu va începe să-și achite datoriile, așa cum a fost convenit anterior. Andrei Spînu spune că acum reprezentanții Moldovagaz și cei ai Guvernului încearcă să convingă Gazprom, să amîne data de 1 mai prevăzută în protocol, notează IPN.

Potrivit protocolului adițional contractului semnat cu Gazprom, pînă la data de 1 mai, partea moldovenească urma să realizeze un audit al datoriilor istorice ale Moldovagaz, în baza căruia urma să fie stabilit calendarul de achitare a datoriilor. Potrivit reprezentanților Guvernului, războiul din Ucraina ține la distantă companiile străine de audit, care nu acceptă să vină acum în Republica Moldova.

„Un scenariu ar fi să se convină ca termenul de 1 mai să fie amînat pentru o altă dată. Al doilea scenariu este ca Gazprom să decidă să nu mai furnizeze gaz pentru Republica Moldova și atunci vom ieși pe piață și vom cumpăra gaz de pe piață. Noi ne pregătim și de scenariul doi. Acum capacităm Energocom, lucrăm la un proiect, iar în luna mai va fi și decizia BERD pe acest subiect, ca să avem suficiente resurse financiare pentru eventuale capacități de stocare a gazului sau capacități de procurare a gazului. Stocarea o vom face în România”, a spus Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Vicepremierul Andrei Spînu spune că Republica Moldova se pregătește pentru o eventuală decizie a Gazprom de a opri livrările de gaze. Astfel, Energocom va obține prerogativa de a cumpăra gaz de pe piață.

„Miercuri, la Guvern, va fi aprobat proiectul privind modificarea legii gazelor, care prevede obligativitatea asigurării stocurilor de gaze. În luna mai, dacă vor fi prețuri bune, am putea procura gaz pentru 10 zile, dacă prețurile vor fi mari, putem cumpăra cantități mai mici. Pe perioada de vară este greu de crezut scenariul să nu fie gaz pe piață. În perioada de vară nu există o problemă de volume, ci de preț”, a mai spus Andrei Spînu.

Potrivit contractului cu Gazprom, Republica Moldova urmează să achite la data de 20 a fiecărei luni atît consumul integral pentru luna precedentă, cît și 50% din consumul pentru volumele de gaze consumate pe perioada lunii în curs. Andrei Spînu spune că pentru luna martie plățile au fost efectuate aproape integral.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26