Ambasadorul britanic la București: Susţinem cu fermitate capabilităţile Republicii Moldova de a rezista la ameninţările ruseşti

Regatul Unit susţine cu fermitate capabilităţile Republicii Moldova de a rezista la ameninţările ruseşti, în contextul războiului din Ucraina, precum şi reintegrarea paşnică deplină a Transnistriei în Republica Moldova, a declarat noul ambasador britanic la Bucureşti, Giles Portman, într-un interviu acordat AGERPRES.
''În ceea ce priveşte Republica Moldova, susţinem cu fermitate capabilităţile sale în termeni de a rezista la ameninţările ruseşti. Aş spune două lucruri. În primul rînd există, bineînţeles, o prezenţă rusă în Transnistria. Este o prezenţă care este contrară legii internaţionale. Aşa că trupele ruseşti şi prezenţa rusă ar trebui să părăsească Transnistria. Iar al doilea lucru pe care l-aş spune este că susţinem reintegrarea paşnică deplină a Transnistriei în Republica Moldova. Dar aceasta trebuie să fie o discuţie internă. Ambele părţi trebuie să se angajeze diplomatic şi cu bună credinţă şi să ajungă la o soluţie în acest sens. Trebuie să fie o soluţie internă, dar bineînţeles o sprijinim extern'', a detaliat ambasadorul.
Întrebat cît de mare estimează că este pericolul campaniilor ruse de dezinformare în 2024, an electoral în multe state, Giles Portman, care a condus East StratCom Task Force, o unitate a Serviciului de Acţiune Externă al Uniunii Europene, care combate dezinformarea propagată de Rusia, a explicat că este vorba de o provocare care se schimbă constant, dar la fel de valabilă acum ca şi atunci cînd a început monitorizarea dezinformării.
''Cred că lecţia ultimilor ani este că am avut dreptate să fim îngrijoraţi şi că am avut dreptate să atragem atenţia la dezinformarea rusă. Scopul acesteia este de a ne diviza, de a ne deruta şi de a scuza comportamentul inacceptabil al Rusiei. Şi acest lucru este la fel de valabil şi acum ca atunci cînd am început să monitorizăm dezinformarea. Şi se va profita de orice ocazie pentru a provoca diviziuni în societate şi pentru a semăna discordie, inclusiv de alegeri. Trebuie doar să fim cu toţii conştienţi de acest lucru în acest an extrem de important pentru alegerile din România, din Marea Britanie, din Statele Unite, din multe alte ţări''.
''Trebuie să continuăm să ne perfecţionăm, să continuăm să facem schimb de informaţii şi să creştem rezilienţa societăţii la provocarea şi ameninţarea dezinformării externe'', a spus ambasadorul britanic, potrivit căruia proximitatea unor ţări de Rusia nu semnifică neapărat că acestea sunt mai vulnerabile la această dezinformare.
''Nu este acesta neapărat modelul pe care l-am observat cînd am lucrat la East StratCom. De fapt, uneori, cu cît eşti mai aproape de ameninţare, cu atît eşti mai conştient de ea. Iar uneori au fost ţări mai îndepărtate care au fost mai puţin conştiente de această provocare. Aşadar, nu cred că este uşor să tragem concluzii simple ca aceasta. Cred că este important să continuăm să facem schimb de experienţă şi de bune practici, iar toate ţările şi partenerii pot contribui la această imagine de ansamblu a ecosistemului dezinformării'', a opinat Portman.












