Africa Corps va înlocui gruparea paramilitară rusă Wagner, care se retrage din Mali

Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, unde este prezentă din 2021, iar contingentele sale vor fi reintegrate în succesorul său, Africa Corps, o alta organizație rusă, au confirmat Duminică surse diplomatice și de securitate, relatează AFP, potrivit Agerpres.
De la cele două lovituri de stat din 2020 și 2021 care au adus la putere junta condusă de generalul Assimi Goita, Mali a rupt alianța cu fostul colonizator francez pentru a se orienta militar și politic către Rusia.
”Oficial, Wagner își încheie prezența în Mali. Dar Africa Corps preia controlul”, a indicat o sursă diplomatică în Sahel.
”Misiune îndeplinită. PMC-ul Wagner se întoarce acasă”, se arată într-un mesaj postat Vineri pe un canal Telegram afiliat grupului.
”Kremlinul rămîne în control”, a continuat aceeași sursă diplomatică: ”Majoritatea personalului Wagner din Mali, provenit din Rusia, va fi reintegrat în African Corps și menținut în capitalele regionale din Nord și la Bamako”.
Oficial, Mali nu a recunoscut niciodată prezența mercenarilor Wagner, dar a afirmat că recurge la instructori ruși.












