ADRESAREA PRESEDINTELUI IGOR DODON CATRE PARTICIPANTII LA REUNIUNEA CONSILIULUI SEFILOR DE STAT AL COMUNITATII STATELOR INDEPENDENTE

Stimați șefi de state membre ale Comunității Statelor Independente,

Onorată asistență,

Îmi este deosebit de plăcut să salut prezența domniilor voastre la summitul nostru ordinar, care în acest an se desfășoară într-un mod mai special. Lumea se confruntă cu o situație de urgență cauzată de pandemia de coronavirus, impactul nefast al acesteia răsfrîngîndu-se asupra diferitelor sfere ale vieții.

Din păcate, în Republica Moldova, la fel ca în majoritatea țărilor, situația pandemică nu a înregistrat deocamdată vreo ameliorare. Țara se confruntă cu probleme economice și sociale majore, exacerbate de o secetă fără precedent.

În nouă luni ale anului în curs volumul producției agricole a scăzut cu 25%, iar Produsul intern brut - cu opt la sută.

În aceste condiții, guvernul țării noastre a întreprins un șir de măsuri de susținere a activității economice și de protecție socială a categoriilor defavorizate ale populației, fapt ce a permis prevenirea unei catastrofe socio-economice.

Anul 2020 s-a dovedit a fi unul dintre cei mai grei din ultimul deceniu. Țările Comunității, în condiții de pandemie, suportă pierderi umane, economice și financiare.

Pandemia, însă, problemele pe care aceasta le provoacă nu ne-au împiedicat să sărbătorim anul acesta cea de-a 75-a aniversare a Victoriei noastre comune în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Profitînd de această ocazie, țin să remarc încă o dată excelenta organizare a Paradei Victoriei care a avut loc pe Piața Roșie, pe 24 iunie 2020, și să mulțumesc conducerii Federației Ruse pentru invitația de a participa la acest eveniment.

Militari din Compania Gărzii de Onoare a Armatei Naționale a Moldovei au defilat în Piața Roșie. Bunicii multora dintre aceștia au luptat pe cîmpurile de luptă ale Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Moldovenii își amintesc și cinstesc cu sfințenie faptele eroice ale ostașilor sovietici, eroismul întregului popor sovietic.

Anul viitor, 2021, vom sărbători cea de-a 30-a aniversare a creării Comunității Statelor Independente.

Această aniversare are, însă, și o altă latură – destrămarea URSS.

În acest context este de menționat că doar unirea în cadrul Comunității Statelor Independente a prezervat țările și popoarele noastre de o ruptură fatală a legăturilor închegate de secole.

Unii considerau că CSI este o asociație temporară instabilă, dar viața demonstrează contrariul. Comunitatea și-a dovedit viabilitatea.

Pe ordinea de zi a reuniunii noastre de astăzi figurează un document strategic important - Concepția dezvoltării în continuare a Comunității Statelor Independente, precum și Planul principalelor acțiuni pentru implementarea acesteia.

De bună seamă, există rezultate bune, există și perspective pentru dezvoltarea CSI. Dar, în opinia mea, o întrebare importantă persistă: se face oare totul pentru a promova aceste rezultate și perspective în spațiul public?

Consider că unul dintre motivele îndoielilor exprimate uneori în privința necesității existenței Comunității Statelor Independente și referitoare la aprecierile cu privire la inutilitatea și ineficiența CSI îl constituie informarea insuficientă a oamenilor, nivelul lor redus de cunoaștere a ceea ce face Comunitatea, care este importanța acesteia pentru statele noastre și pentru cetățenii noștri.

Avem, desigur, Teleradiocompania interstatală "Mir", echipa acestei companii fiind înalt profesionistă. Dar în condițiile moderne ale războaielor informaționale, această resursă media nu este suficientă pentru a promova activitățile multilaterale ale Comunității.

Trebuie să folosim mai activ tehnologia informației și comunicațiilor moderne, care sînt deosebit de solicitate de generația tînără.

Este oportun de a folosi capacitățile organizațiilor neguvernamentale, de a crea noi platforme de discuții, de a implica comunitatea de experți și mass-media.

Totodată, este necesar să concepem și să adoptăm un plan pentru promovarea informațională a CSI.

De asemenea, doresc să subliniez în mod special necesitatea intensificării interacțiunii dintre Comunitatea Statelor Independente și Uniunea Economică Eurasiatică.

Bazîndu-mă pe experiența Moldovei ca țară cu statut de observator în UEEA, pot afirma că o interacțiune mai activă între Comunitate și Uniune comportă un mare potențial pentru consolidarea legăturilor bilaterale și multilaterale dintre țările noastre, în primul rînd în domeniul economic.

Recent, sub auspiciile Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, a avut loc primul Congres Eurasiatic.

Pe platforma Congresului s-au discutat problemele aprofundării și extinderii integrării eurasiatice, digitalizării, dezvoltării piețelor financiare și infrastructurii transfrontaliere, edificării Eurasiei Mari etc.

Ar fi bine ca asemenea evenimente să fie derulate sub formă de acțiuni comune ale CSI și Uniunii Economice Eurasiatice. Or, CSI este, de fapt, tot o uniune integrațională eurasiatică.

Consider că interacțiunea dintre UEEA și CSI va contribui atît la promovarea în continuare a integrării eurasiatice, cît și la dezvoltarea ambelor asociații - Comunitatea Statelor Independente și Uniunea Economică Eurasiatică.

Stimați colegi, prieteni,

Anul 2020 a consfințit o nouă realitate, care nu mai este contestată de nimeni. Trăim într-o lume multipolară în care nu există loc pentru ca o singură superputere să domine restul lumii.

În anul în curs s-au adeverit temerile pe care le-am exprimat de mai multe ori în ședințele noastre publice și în întrevederile informale restrînse.

Se întrevede o strategie clară, menită să destabilizeze situația politică internă din țările CSI, să creeze focare de instabilitate în spațiul său și care țintește, în principal, în partenerul nostru strategic – Federația Rusă.

Avînd în vedere confruntarea geopolitică în creștere, ar fi naiv să credem că în 2021 presiunea și subversiunea în spațiul post-sovietic vor slăbi.

Pentru a face față provocărilor politice trebuie mai mult ca oricînd să rămînem împreună.

Țările și popoarele noastre au o istorie comună, în paginile căreia se regăsesc Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei, anii postbelici ai construcției și avîntului puternic, anii de distrugere a țării sovietice.

Istoria comună și valorile comune salvgardate ne fac mai puternici, ne oferă posibilitatea de a ne uni și mai strîns în această perioadă dificilă a istoriei moderne. Fiecare în parte, de unii singuri, nu vom face față amenințărilor în creștere. Împreună putem și trebuie să rezistăm.

Puterea noastră este în unitate.

Vă mulțumesc pentru atenție.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40