Administratia din Herson anunta scoaterea hrivnei ucrainene din circulatie in Ianuarie

Administraţia instalată de Rusia în regiunea ucraineană Herson a anunţat, Sîmbătă, că a început să schimbe moneda ucraineană hrivna în circulaţie la nivel local în ruble ruseşti, cu scoaterea ei completă din zonele regiunii controlate de Moscova la 1 Ianuarie, informează Reuters.

Într-un video publicat pe Telegram de administraţia regiunii numită de Moscova, Andrei Peretonkin, şef al sucursalei locale a băncii centrale ruse, a declarat: "Pentru a fi mai comod rezidenţilor şi a permite o integrare mai uşoară a regiunii în spaţiul economic rusesc, în această săptămînă băncile din regiunea Herson au început operaţiunile de schimb valutar".

Anterior, administraţia instalată de Rusia a declarat că atît rubla, cît şi hrivna vor fi acceptate în regiunea Herson.

Forţele ruse au luat sub control cea mai mare parte a regiunii Herson din primele zile ale campaniei militare a Moscovei în Ucraina şi au declarat-o anexată la Rusia în Septembrie, după un referendum condamnat de Ucraina şi ţările occidentale, aminteşte Reuters.

La mai puţin de două luni după aceea, forţele ruse s-au retras din oraşul Herson sub presiunea unei contraofensive ucrainene, continuînd în acelaşi timp să deţină cea mai mare parte a teritoriului regiunii. (AGERPRES)

05.03.26 - 00:01
04.03.26 - 01:15
07.03.26 - 00:07
04.03.26 - 01:30
06.03.26 - 14:51
02.03.26 - 12:33
04.03.26 - 01:16
02.03.26 - 16:30
06.03.26 - 01:21
01.03.26 - 18:58
01.03.26 - 18:55
01.03.26 - 19:01
05.03.26 - 12:00
03.03.26 - 11:35
01.03.26 - 18:50