Acordul politic de constituire a AIE III a fost făcut public

Acordul politic privind constituirea și funcționarea Alianței pentru Integrare Europeană III a fost făcut public aseară. Acordul are 12 pagini și trei anexe și a fost publicat pe site-ul unei televiziuni. Documentul prevede formula de repartizare a funcțiilor în stat dar și prioritățile pentru următorii ani. Conform actului, constituirea unei guvernări proeuropene este vital necesară pentru interesele naționale ale R. Moldova care revendică de urgență: consolidarea societății prin stabilitate politică, creșterea nivelului de trai prin eradicarea sărăciei, dezvoltarea economică durabilă, consolidarea respectului față de drepturile cetățenești.
"În vederea atingerii obiectivelor enunțate părțile semnatare vor asigura punerea în practică și respectarea Agendei de Asociere și a Acordului de Asociere și adoptarea legislației europene și a acquis-ului comunitar", se arată în document.
De asemenea, acordul prevede depolitizarea instituțiilor de drept, adoptarea unei noi Constituții conform standardelor europene, monitorizarea procesului de elucidare a devalizării BEM, UniBank și Banca Socială, întoarcerea banilor delapidați și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, descentralizarea puterii, reducerea contrabandei și a favoritismului fiscal și crearea locurilor noi de muncă prin susținerea investitorilor autohtoni.
În document se mai spune că AIE III consideră continuarea cursului strategic de integrare europeană a RM drept prioritate națională.
AIE III va avea mai multe organe de conducere precum Adunarea Generală a Alianței la care se vor întruni atît conducerea, cît și deputații și miniștri. Aceasta va putea fi convocată la propunerea liderilor AIE III sau a Consiliului Alianței. De asemenea acordul prevede că liderii celor trei partide semnatare se vor întruni săptămînal într-o reuniune la care vor fi discutate subiecte de pe agenda guvernării. Pe perioada mandatului actualei guvernări va funcționa și Consiliul Alianței care va avea cel puțin patru membri din fiecare formațiune și va discuta subiectele la care nu a fost găsit un consens. Acordul mai prevede formarea unui Consiliu parlamentar al AIE III și un Prezidiu al Guvernului.
În documentul semnat părțile se obligă să evite atacurile reciproce și să coordoneze eficient acțiunile pentru a nu prejudicia imaginea alianței.
Sursa: Moldpres












