ACŢIUNI PRIN CARE SE VOR MARCA ZILELE LIBERTĂŢII PRESEI ÎN MOLDOVA
Zilele libertăţii presei în Reoublica Moldova vor fi marcate pe parcursul lunii mai în toată ţara. Vor fi organizate mese rotundeş i dezbateri, dar şi un flash mob prin care se va cere reîntoarcerea jurnaliştilor în sala de şedinţe a Parlamentului. Mai multe organizaţii ale societăţii civile din domeniul mass-media vor marca Zilele libertăţii presei în Moldova.
Directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), Nadine Gogu, a comunicat într-o conferinţă de presă la IPN că la 6 mai vor avea loc dezbateri în contextul prezentării celui de-al 4-lea Indice al libertăţii presei în ţările Parteneriatului Estic. Tot în această zi, Centrul de Investigaţii Jurnalistice organizează Clubul jurnaliştilor de investigaţie cu tema: „Reacţia organelor de drept la investigaţiile jurnalistice şi fortificarea colaborării dintre mass-media şi organele de drept în investigarea cazurilor de corupţie”.
Nadine Gogu a mai comunicat că pe parcursul lunii curente, Centrul pentru Jurnalism Independent organizează lecţii de educaţie mediatică în liceele din ţară.
CJI, împreună cu Asociaţia Presei Independente (API), organizează pe 8 mai, în faţa sediului Parlamentului un flash mob prin care vor solicita revenirea jurnaliştilor în sala de şedinţe a legislativului. Acţiunea va avea genericul „Ţarcu-i pentru oi, nu pentru noi!”.
Directorul executiv al API, Petru Macovei, în cadrul aceleiaşi conferinţe, a comunicat că este lansat şi un concurs pentru jurnalişti „Promovarea drepturilor omului în mass-media din Moldova”. La 7 mai curent, API invită la lansarea studiului „Reformele în domeniul mass-media în perioada 2009-2013: între promisiuni şi fapte”.
De asemenea, API, la 8 mai, editează primul număr al suplimentului „Obiectiv european – să vorbim despre Europa”, care va fi distribuit de 16 ziare naţionale şi locale, în limbile română şi rusă, cu un tiraj de circa 85 de mii de exemplare.
Zilele libertăţii presei sînt marcate şi la nivel regional. Astfel, ziarul „Expresul” din Ungheni, în perioada 2-8 mai, organizează „Caravana Expresului” cu genericul „Manipularea ne prosteşte. Nu permite nimănui să gîndească în locul tău!”. Vor avea loc întîlniri cu cetăţenii, se vor repartiza postere li pliante. Şi ziarul „Unghiul” din Ungheni va organiza întîlniri cu cititorii pe parcursul lunii mai.
Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic din Republica Moldova va organiza la 16 mai şedinţa cu tema: „Jurnaliştii şi protecţia mediului: între îngrijorările populaţiei şi optimismul autorităţilor. Studiu de caz: poluarea aerului la Rezina”. La 19 mai va lansa studiul „Presa din perspectiva tematicii de mediu” şi va premia cîştigătorii la concursul jurnaliştilor de mediu.
Sursa: IPN