Acţiuni ale activiştilor şi avertizări ale cercetătorilor privind criza climatică, de Ziua Pămîntului

Voluntari din zeci de state au în plan acţiuni de plantare de arbori, de strîngere a gunoaielor sau de impulsionare a Guvernelor pentru intensificarea acţiunilor privind combaterea schimbărilor climatice, cu prilejul Zilei Planetei Pămînt, marcată în acelaşi timp şi de avertizările oamenilor de ştiinţă legate de viitoare episoade de vreme severă şi de temperaturi record preconizate pentru anul acesta, informează Reuters, potrivit agerpres.
Ziua Planetei Pămînt, ajunsă la cea de-a 54-a ediţie şi care este marcată oficial Sîmbătă, a prilejuit o săptămînă de activităţi de conservare şi ecologizare desfăşurate în diferite locuri de pe glob, precum şi festivaluri care au început Vineri la Roma şi Boston.
Sîmbătă, voluntarii vor demara campanii majore de curăţenie în zona lacului Dal din oraşul indian Srinigar, precum şi în oraşul devastat de uragan Cape Coral, din statul american Florida.
Joe Biden a promis, Joi, că va creşte ajutorul acordat de Statele Unite ţărilor în curs de dezvoltare pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentru a sista defrişările din pădurea amazoniană de pe teritoriul Braziliei, în timpul unei reuniuni cu lideri ai celor mai mari economii ale lumii.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a spus reprezentanţilor statelor participante la Forumul Economiilor Majore că este necesar un ”progres considerabil în acţiunea climatică”, pentru a limita creşterea temperaturilor la 1,5 grade Celsius. El a avertizat, într-un mesaj înregistrat şi dedicat Zilei Planetei Pămînt, că ”părem convinşi să distrugem”.
Ziua Pămîntului de anul acesta este marcată la cîteva săptămîni după un episod de vreme extremă, cu temperaturi record de 45,4 grade Celsius, survenit în Thailanda şi un alt val de caniculă în India, unde cel puţin 13 persoane au murit din cauza insolaţiei la o ceremonie desfăşurată weekendul trecut.
Oamenii de ştiinţă au avertizat, săptămîna aceasta, că valuri de caniculă mortale pun ”o povară fără precedent” asupra agriculturii, economiei şi sănătăţii publice din India, subminînd totodată eforturile îndelungate ale acestei ţări de a reduce sărăcia, inegalitatea şi boala.
Temperaturile medii globale ar putea atinge valori record anul acesta sau în 2024, determinate de schimbările climatice şi de anticipata revenire a fenomenului meteorologic ”El Nino”, au precizat Joi oamenii de ştiinţă.












