Achizitiile de panica si izolarile la domiciliu ar putea stimula preturile mondiale ale alimentelor

Măsurile de izolare la domiciliu şi achiziţiile de alimente determinate de panică pe fondul pandemiei de coronavirus ar putea stimula preţurile mondiale la alimente, chiar dacă există o ofertă suficientă de cereale şi oleaginoase în principalele state exportatoare, a declarat un economist şef de la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), informează Reuters, scrie agerpres. Cele mai bogate state ale lumii au injectat ajutoare fără precedent în economia mondială, pe măsură ce numărul persoanelor infectate cu coronavirus a crescut în Europa şi SUA, iar numărul deceselor în Italia l-a depăşit pe cel din China, ţara de unde a pornit epidemia. Pandemia de coronavirus a ajuns să fie comparată cu cel de Al Doilea Război Mondial sau gripa spaniolă.
„Este nevoie doar de achiziţii de panică din partea unor mari importatori pentru a da naştere unei crize”, a apreciat economistul şef al FAO, Abdolreza Abbassian. „Nu este o problemă legată de ofertă ci o problemă legată de modificarea comportamentului cu privire la securitatea alimentară. Ce se întîmplă în situaţia în care angrosiştii cred că nu vor mai putea cumpăra grîu sau orez în lunile Mai sau Iunie? Aceasta ar putea duce la o criză globală de aprovizionare cu alimente”, a subliniat Abbassian.
În ultimele săptămîni, consumatorii din întreaga lume, din Singapore şi pînă în SUA, au început să facă coadă la supermarketuri pentru a-şi face stocuri de produse alimentare şi alte produse precum hîrtie igienică. În aceste condiţii, săptămîna aceasta (săptămîna trecută; n. red.) cotaţiile futures la grîu pe bursa de la Chicago au înregistrat o creştere de 6%, cel mai mare salt săptămînal înregistrat în ultimele nouă luni, în timp ce preţurile la orez în Thailanda, al doilea mare exportator mondial, au atins cel mai ridicat nivel de după luna august 2013.
De asemenea, restricţiile impuse la graniţă de unele state membre ale Uniunii Europene ca răspuns la pandemia de coronavirus afectează livrările de alimente, au avertizat reprezentanţii industriei alimentare şi fermierii.
Cu toate acestea, estimările Departamentului american al Agriculturii (USDA) arată că stocurile mondiale de grîu la finele sezonului agricol, care se încheie în luna Iunie 2020, ar urma să crească pînă la 287,14 milioane tone, în creştere comparativ cu 277,57 milioane tone în perioada similară a anului trecut. De asemenea, stocurile mondiale de orez ar urma să se majoreze pînă la 182,3 milioane tone, comparativ cu 175,3 milioane tone în urmă cu un an.
Analiştii sunt de părere că logistica ar putea fi o mare problemă la nivel mondial. „Sunt aproximativ 140 de milioane de tone de porumb care sunt procesate în etanol în SUA şi o parte din această cantitate ar putea fi utilizată în scopuri alimentare deoarece nu va mai fi nevoie de combustibili, avînd în vedere prăbuşirea preţului petrolului”, susţine Ole Houe, director de consultanţă la firma de brokeraj IKON Commodities. „Îngrijorările sunt legate de aducerea alimentelor în locul şi la momentul oportun”, a adăugat Ole Houe.
De asemenea, statele exportatoare de petrol din Orientul Mijlociu, care sunt şi importatori neţi de cereale, ar putea să se confrunte cu tensiuni financiare după ce valoarea barilului de petrol a scăzut cu peste 60% de la începutul anului. „Capacitatea exportatorilor de petrol de a cumpăra cereale a scăzut avînd în vedere prăbuşirea preţului petrolului şi deprecierea monedelor lor”, a spus economistul şef al FAO, Abdolreza Abbassian.












