Criticul literar Nicolae Manolescu a murit Sîmbătă, la vîrsta de 84 de ani. Nicolae Manolescu fusese internat Vineri la Spitalul Elias din Capitală, în urma unui stop cardiac.

„S-a stins din viaţă Nicolae Manolescu, cel mai important critic şi istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis  criticul literar Mircea Mihăieş.

La rîndul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache deplînge moartea profesorului Nicolae Manolescu.

„Încă o zi neagră pentru cultura română”, a scris Cristea-Enache pe Facebook.

„Academicianul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor şi personalitate marcantă a culturii române, s-a stins din viaţă în după-amiaza zilei de 23 Martie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, în urma complicaţiilor severe cardiace şi pulmonare survenite pe fondul unor suferinţe cronice preexistente”, a informat ulterior și Biroul de presă al Spitalului Elias.

Nicolae Manolescu. Biografie

Nicolae Manolescu, critic, istoric literar şi eseist, s-a născut la 27 Noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea. Mama sa, Sabina Apolzan (n. Manolescu), a fost profesoară de franceză, iar tatăl său, Petru Apolzan, profesor de filosofie, se arată în "Dicţionarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

A urmat gimnaziul la Sibiu, apoi cursurile liceale le-a început la Râmnicu Vâlcea. A absolvit liceul la Sibiu, după care a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1956-1962), cu o întrerupere în 1958 şi 1959, cînd este exmatriculat din cauza dosarului, potrivit sursei citate. Şi-a luat licenţa în 1962 şi în acelaşi an a început o colaborare la ''Contemporanul''.

În 1963, şi-a început cariera universitară, ca preparator la Catedra de Istoria Literaturii Române a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, devenind ulterior asistent (1964-1968), lector (1968-1989), apoi, după 1990, profesor la aceeaşi catedră. Lucrarea sa de doctorat - ''Contradicţia lui Maiorescu'' - a fost susţinută în 1974.

''Manifestată precoce, vocaţia de cronicar literar a lui Nicolae Manolescu se exercită constant vreme de trei decenii (1962-1992). Debutul survine în ''Contemporanul'', unde G. Ivaşcu îi oferă cronica literară în Primăvara lui 1962. Va continua s-o susţină pînă în 1972, cînd este titularizat cronicar la ''România literară'' de acelaşi G. Ivaşcu (...)''. ("Dicţionarul general al literaturii române", Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

Din 1990, a devenit directorul revistei ''România literară''. A renunţat la cronică, dar în perioada Aprilie 1990-Septembrie 1991 a semnat rubrica de analiză politică ''Ochiul magic''. Activitatea sa de critic s-a făcut prezentă în aproape toate publicaţiile culturale ale vremii.

A debutat cu volumul ''Literatura română de azi. 1944-1964'', scris în colaborare cu Dumitru Micu (1965). Au urmat: ''Lecturi infidele'' (1966), ''Metamorfozele poeziei'' (1968), ''Contradicţia lui Maiorescu'' (1970), ''Teme'' (vol. I-VII, apărute între 1971-1988), ''Introducere în opera lui Alexandru Odobescu'' (1976), ''Sadoveanu sau Utopia cărţii'' (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române), ''Arca lui Noe'' (I-III, 1980-1983), ''Despre poezie'' (1987), ''Istoria critică a literaturii române'' (1990), ''Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea'' (1991); ''Cărţile au suflet'' (1995); ''Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului'' (1999); ''Poeţi romantici'' (1999); ''Teme'' (2000); ''Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu'' (vol. I-III, 2001); ''Cititul şi scrisul'' (2002); ''Poeţi moderni'' (2003); ''Lectura pe înţelesul tuturor'' (2003), ''Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă'' (2009).

În Noiembrie 2008, Nicolae Manolescu a lansat în cadrul Tîrgului Gaudeamus lucrarea ''Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură'', care are peste 1.500 de pagini şi la care a lucrat timp de 25 de ani.

Nicolae Manolescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române la 24 Octombrie 1997, iar la 28 Martie 2013 a devenit membru titular al acestui înalt for ştiinţific şi cultural.

Președinte al Uniunii Scriitorilor în patru mandate

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1963, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003). A fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) în anul 2005. La 23 Noiembrie 2009, a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea USR, apoi reales în fruntea USR la 7 Octombrie 2013. La 5 Mai 2018, a fost reales preşedinte al USR, pentru mandatul 2018-2023.

A fost membru fondator al Alianţei Civice şi membru în Comitetul Director al acesteia (1990), apoi, din Iulie 1991, preşedinte al Partidului Alianţa Civică (PAC), se arată în lucrarea ''Personalităţile României contemporane. Protagonişti ai vieţii publice'', editat de Agenţia Naţională de Presă ROMPRES (Bucureşti, 1995). A deţinut funcţia de preşedinte al Partidului Alianţa Civică pînă în 1998, cînd PAC şi PNL au fuzionat. A fost senator de Sibiu în legislatura 1992-1996, fiind ales, în Septembrie 1992, pe listele Convenţiei Democrate Române.

În Noiembrie 1996, a candidat la Preşedinţia României, din partea Alianţei Naţional Liberale (ANL). În perioada 2006-2015, a fost ambasador al României la UNESCO.

Decorat de către Administrația Prezidențială

La 1 Decembrie 2000, i-a fost conferit de către Preşedinţia României Ordinul Naţional ''Serviciul Credincios'' în grad de Mare Cruce, iar la 1 Decembrie 2008 - Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Mare Cruce.

A fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, iar din partea statului francez - cu titlul de ''Officier de l'Ordre des Arts et des Lettres''.

În Octombrie 2004, a obţinut Premiul Prometheus pentru întreaga carieră - Opera Omnia, acordat de fundaţia ''Anonimul'', iar în cadrul Galei Premiilor "Manuscriptum" din 11 Decembrie 2008 i-a fost decernat marele premiu "Manuscriptum", pentru cartea ''Istoria critică a literaturii române''. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea (2010), al Universităţii ''1 Decembrie 1918'' Alba Iulia (2011), al Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (2012), al Universităţii ''Babeş-Bolyai'' din Cluj-Napoca (2012), al Universităţii "Vasile Alecsandri" din Bacău (2016). La 14 Ianuarie 2017, Nicolae Manolescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Alecu Russo" din Bălţi, Republica Moldova, în cadrul unei ceremonii cu prilejul ''Zilelor Eminescu''. În 2011, Senatul Universităţii din Bucureşti i-a conferit titlul de Profesor emerit.

La Gala Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO în An Centenar, care a avut loc la 27 Noiembrie 2018, criticul literar Nicolae Manolescu s-a numărat printre personalităţile cărora le-au fost înmînate diplome de excelenţă în semn de înaltă recunoaştere a contribuţiei remarcabile la împlinirea şi afirmarea idealurilor şi obiectivelor UNESCO. Potrivit unui proiect de hotărîre adoptat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în Octombrie 2019 i-a fost conferit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei.