A FOST VOTATĂ LEGE PUNCTELOR DE CONTROL A MIGRAŢIEI
Vineri, 11 Octombrie, Parlamentul Republicii Moldova a votat, în a doua lectură, mult disputatul şi, totodată, necesarul Proiect de lege care legiferează instituirea unor fireşti puncte de migraţie, de control, pe linia administrativă care separă cele două maluri ale Nistrului.
Este vorba despre 6 dispozitive de control instalate în vederea înregistrării legale a cetăţenilor străini care ajung în Moldova prin segmentul transnistrean, dar care nu au nici o legătură cu cetăţenii din Transnistria, aşa cum acuză şandramaua politică dezinformatoare a PCRM. Locuitorii din Transnistria, ca şi pînă acum, vor circula la fel de liber unde doresc sau le dictează interesele lor personale pe întreg teritoriul Moldovei. Proiectul de lege adoptat este clar – locuitorii din regiunea transnistreană, inclusiv cei care încă nu deţin paşapoarte moldoveneşti, nu se vor situa sub incidenţa acestei legi.
Demn de reţinut este faptul că acest Proiect de lege a fost votat doar de către deputaţii din coaliţia de guvernare şi deputaţii liberali, asta în condiţiile în care comuniştii nu erau în sală în momentul votării, ci, probabil, prin saune sau la manifestaţii de protest împreună cu enoriaşii cărora le-au distrus bisericile pînă nu de mult. La fel de notabil este faptul că împotriva iniţiativei legislative s-a pronunţat şi deputatul neafiliat Mihai Godea.
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a reafirmat faptul că această lege reprezintă o etapă evolutivă în procesul de integrare europeană a ţării şi că adoptarea acesteia face parte din angajamentele Republicii Moldova faţă de Uniunea Europeană.
Cele şase dispozitive de control au fost amplasate în localităţile Hagimus, raionul Căuşeni, Hîrbovăţ, raionul Anenii Noi, Sănătăuca, Floreşti, în oraşele Dubăsari, Criuleni şi Rezina.