A FOST SAU NU PUCI CONSTITUTIONAL IN R. MOLDOVA: PARLAMENTUL VA DA RASPUNS

Parlamentul a creat marţi, 18 iunie, Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional al Partidului Democrat, realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale. Comisia va fi alcătuită din deputați PSRM și ACUM.

În ședința de marți a Parlamentului a fost constituită Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional al Partidului Democrat, realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale. Proiectul a fost susținut de deputații din coaliția majoritară PSRM – ACUM, care a și fost autorul creării acestei comisii.

Comisia urma să fie ceată din 9 deputați: 3 de la PSRM, 3 de la PDM, cîte unul de la fracțiunile PAS, PPDA și Partidul Șor. Democrații au refuzat să-și delege reprezentanții în această comisie, iar fracțiunea Partidului Șor a lipsit de la ședința Parlamentului.

Astfel din comisie vor face parte trei deputați socialiști: Vladimir Țurcan, Grigore Novac și Victor Gaicuc. Fracțiunea PAS va fi reprezentată în comisei de Mihai Popșoi, iar PPDA – de Dinu Plîngău.

Președinte al comisiei a fost numit socialistul Vladimir Țurcan, vicepreședinte – Mihai Popșoi, iar secretar – Dinu Plîngău.

Deputatul PPDA, Andrei Năstase, a propus ca în cazul în care democrații nu doresc să delege pe nimeni în comisie, atunci fracțiunile PSRM, PAS și PPDA să suplinească aceste locuri.

Șeful Direcției Juridice din Parlament, Ion Creangă, a declarat că acest lucru nu se permite, deoarece comisiile se formează conform procedurii proporționalității, de aceea aceste mandate trebuie să rămînă vacante.

Proiectul a fost susținut de majoritatea celor prezenți în sala de ședințe a Parlamentului. Fiecare membru delegat în această structură și-a declarat lipsa conflictului de interese în raport cu Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional al Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale.

Magistrații de la Curtea Constituțională acesteia și-au revizuit, la 15 iunie, toate deciziile adoptate în perioada 7-9 iunie, cu privire la dizolvarea Parlamentului. Aceștia au fost acuzați de noua putere de la Chișinău de uzurparea puterii și că a servit interesele Partidului Democrat.

Sursa: sputnik.md