A fost arestat un suspect în cazul uciderii fostului preşedinte al Parlamentului ucrainean, Andrii Parubî

Un suspect a fost arestat în cazul asasinării fostului preşedinte al Parlamentului ucrainean, Andrii Parubî, a anunţat Volodimir Zelenski, potrivit The Guardian.

„Suspectul a dat o primă declaraţie”, a precizat Zelenski, preşedintele Ucrainei, pe aplicaţia de mesagerie Telegram. ”În prezent, se desfăşoară acţiuni urgente de anchetă pentru a stabili toate circumstanţele acestei crime”.

Parubî, în vîrstă de 54 de ani, a fost împuşcat mortal Sîmbătă în oraşul Lviv, din Vestul ţării, caz pe care Zelenski l-a calificat drept „o crimă oribilă şi o problemă de securitate într-o ţară aflată în război”.

El a fost preşedinte al Parlamentului din Aprilie 2016 pînă în August 2019 şi a fost unul dintre liderii protestelor din 2013-2014 care cereau relaţii mai strînse cu Uniunea Europeană.

„Mulţumesc forţelor de ordine pentru acţiunea lor rapidă şi coordonată. Toate circumstanţele acestei crime oribile trebuie descoperite”, a declarat Zelenski.

Presupusul atacator a fost reţinut peste noapte în regiunea Khmelnytskyi din Vestul Ucrainei, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Ihor Klymenko, pe Telegram.

„Multe detalii nu pot fi dezvăluite în acest moment”, a spus Klymenko. ”Voi spune doar că crima a fost planificată cu atenţie: mişcările victimei au fost studiate, a fost trasat un traseu şi a fost gîndit un plan de fugă”.

01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:42
03.05.26 - 12:46
07.05.26 - 00:02
02.05.26 - 02:01
01.05.26 - 11:40
07.05.26 - 17:09
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:42
04.05.26 - 21:28
08.05.26 - 00:22
08.05.26 - 00:23
05.05.26 - 11:49
01.05.26 - 11:44
02.05.26 - 01:59