A DECEDAT ARIEL SHARON

Fostul prim-ministru al Israelului avea 85 de ani
Potrivit presei israeliene, fostul premier israelian Ariel Sharon a încetat din viaţă Sîmbătă, 11 Ianuarie, la vîrsta de 85 de ani, la Centrul Medical Shaba din afara oraşului Tel Aviv. Fostul premier israelian Ariel Sharon a fost ţinut în viaţă, în stare de comă, timp de opt de ani, de un sistem complex de aparate care, pînă cînd a survenit decesul, au asigurat funcţionarea tuturor organelor, precum şi de un sistem de hrănire care-i oferă substanţe nutritive esenţiale, potrivit cotidianului „The Telegraph”.
Presa din Israel scria ca în ultimele 48 de ore starea de sănătate a fostului prim-ministru israelian s-a agravat, astfel că acesta se afla aproape de o moarte iminentă. Ariel Sharon intrase în comă în anul 2006.
Reprezentanţii spitalului în care se afla Sharon au spus încă de Joi, 9 Ianuarie, că starea sa de sănătate s-a deteriorat grav în ultimele ore. Încă de la începutul anului, medicii spuneau că fostul prim-ministru al Israelului îşi trăieşte "ultimele sale zile". Pe lîngă scăderea funcţionarii mai multor organe, printre care şi rinichii, Sharon suferea şi de o infecţie a sîngelui.
Ariel Sharon a fost cel de-al 11-lea prim-ministru al Israelului şi general de armata. Şi-a exercitat funcţia de premier în perioada 2001 - 2006. Ariel Sharon a fost considerat un erou al războaielor arabo-israeliene din perioada exercitării funcţiei de premier.
Ariel Sharon s-a născut în 1928, în Palestina, teritoriu aflat la acea dată sub administraţie britanică. S-a remarcat în războaiele arabo-israeliene din anii 50-60 şi a avansat rapid în ierarhia militară. Astfel, Sharon fost unul din comandanţii brigăzii de paraşutişti 202, fondator al unităţii de comando 101 şi comandant al trupelor de pe frontul de Sud. Pentru meritele sale în războiul de şase zile din 1967, Sharon a fost promovat general de brigadă.
A debutat pe scena politică în anul 1973 şi a fost membru al majorităţii Guvernelor care s-au succedat la conducerea Israelului. Succesiv, a fost consilier pe probleme de Securitate, ministru al Agriculturii, al Comerţului, ministru al Construcţiilor, al Apărării sau de Externe. Considerat un erou naţional, Sharon este investit, în 2001, în funcţia de premier şi a condus Israelul în această calitate pînă în Ianuarie 2006, momentul în care, în urma unui atac cerebral, a intrat în comă profundă.
În calitate de premier, Ariel Sharon s-a distins prin decizii controversate. Pentru a contracara terorismul, el a decis asasinarea mai multor lideri ai grupărilor fundamentaliste palestiniene. De asemenea, Sharon este cel care a demarat construcţia Zidului de Securitate, destinat să asigure protecţia Israelului în faţa atacurilor teroriste. În Februarie 2005, Sharon a încheiat un armistiţiu cu palestinienii, document care a pus capăt Intifadei.
În luna August a anului 2005, Sharon a ordonat dezafectarea coloniilor evreieşti din Fîşia Gaza, teritoriu care a fost redat palestinienilor. La vremea respectivă, această decizie majoră a fost apreciata elogios în plan extern, numai că, pe plan intern, l-a îndepărtat de propriul sau partid, Likud (centru-dreapta), nefavorabil retragerii din colonii. Prin urmare, Sharon a părăsit partidul şi a înfiinţat o altă formaţiune politică, numită Kadima (centru).
Ariel Sharon a fost căsătorit cu Margolit Zimmerman din Braşov, România, care în anii 1950 a emigrat în Israel împreună cu familia. După ce Margolit a decedat într-un accident de maşină, Sharon s-a recăsătorit cu sora acesteia, Lily Zimmerman. Această a doua sa soţie, Lily Sharon, fostă Zimmerman, a murit pe data de 25 Martie 2000, fiind diagnosticată cu cancer.












