91 DE DEPUTAȚI PARTICIPA LA SEDINTA DE CONSTITUIRE A PARLAMENTULUI
Deputații aleși pe 11 iulie, în cadrul alegerilor anticipate, s-au întrunit astăzi, 26 iulie, în prima ședință. Ședința de constituire a fost deschisă de către decanul de vîrstă, Eduard Smirnov, deputat al Partidului Socialiștilor.
La prima ședință sînt prezenți 91 din cei 101 deputați aleși.
În plenul Parlamentului, este prezentă și președinta țării, Maia Sandu, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, dar și reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău,
Eduard Smirnov a declarat deschisă ședința Parlamentului de legislatura a XI-a.
În noul Parlament au acces trei formațiuni politice. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate – 63 de mandate, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 32 de mandate și Partidul politic Șor – 6 mandate.
Sursa: IPN