Alexandre Pouget, specialist neurolog în cadrul Universităţii din Geneva, susţine că, în mod constant, creierul nostru procesează o serie de informaţii, transmise în mod obişnuit de lumea exterioară şi, în cazul în care nu le primeşte, generează altele noi, pe care le transmite spre restul organismului. Astfel, se explică faptul că tot ceea ce trăim este transpus printr-un „filtru” propriu, constituit dintr-o serie de informaţii prestabilite.

Iată cîteva dintre modurile în care acţionează acest mecanism biologic:
1. Iluziile optice. Sînt cele mai întîlnite cazuri în care memoria ne poate juca feste. Un exemplu de iluzie optică este cunoscută sub denumirea de „Iluzia Ponzo”. Aceasta se manifestă în momentul în care privim schiţa unei căi ferate sau şosele, pe care sînt trasate două linii de culoare galbenă. Deşi, aparent, cele două dungi au mărimi diferite, ele sînt de lungimi egale. Motivul pentru care le vedem în acest fel se datorează faptului că o linie este trasată la o distanţă mai mare faţă de cealaltă.

2. Senzaţia pierderii în greutate. În mod normal, pierderea în greutate este echivalentă cu diminuarea numărului caloriilor din corp. Creierul nostru percepe, însă, această senzaţie în mod diferit. În acest sens, la nivelul creierului uman există o serie de hormoni care încearcă să menţină greutatea corporală într-o limită normală, proporţională cu înălţimea, cu o variaţie de aproximativ ±7 kg. Aceşti hormoni sînt depozitaţi în glanda hipofiză, localizată la nivelul hipotalamusului, parte a encefalului, cunoscut şi sub denumirea de „creierul mare”. Modul în care poţi controla receptorii neuronali determină rapiditatea cu care poţi pierde în greutate. În acest sens, este recomandat să fim atenţi asupra modului în care ne alimentăm, mîncînd doar în momentul în care apare senzaţia de foame.

3. Memoriile false. Cu toţii am avut, cel puţin o dată în viaţă, momente pe care ni le amintim, deşi, poate, nu le-am trăit niciodată. Specialiştii explică acest fenomen prin faptul că, de fiecare dată cînd încercăm să ne amintim ceva, memoria noastră alterează respectiva imagine. Un exemplu în acest sens este cazul justiţiei americane, care, doar în acest an, a eliberat din închisoare aproximativ 200 de inculpaţi, care se dovediseră a fi nevinovaţi, deşi martorii care i-au denunţat susţineau cu tărie că i-au văzut comiţînd infracţiuni.

4. Sindromul Urechii Muzicale. Un astfel de caz a fost relatat de un bărbat american, care, în timpul unui zbor cu avionul, şi-a dat seama că soţia lui suferă de acest sindrom. La un moment dat, femeia i-a spus soţului ei că muzica din avion sună foarte bine, însă bărbatul a fost surprins de faptul că în interiorul aeronavei sistemul audio nu era pus în funcţiune. Tînăra nu a crezut ceea ce-i spusese partenerul ei, pînă în momentul în care au călătorit din nou cu avionul. Şi de această dată, femeia a auzit muzică, însă şi-a dat seama că aceasta era doar o iluzie, în momentul în care soţul ei şi-a pus în funcţiune aparatul auditiv şi a observat că muzica nu este reală. Femeia a aflat ulterior că suferă de Sindromul Urechii Muzicale, explicat prin faptul că, la nivelul creierului nostru, există memorii care ajung, în mod accidental, în zona nervului auditiv.

5. Sindromul Charles Bonnet. Se aseamănă foarte mult cu cel descris anterior. Diferenţa dintre cele două constă în faptul că acest sindrom se manifestă la nivelul receptorilor vizuali, provocînd halucinaţii. Ca şi în cazul Sindromului Urechii Muzicale, cei afectaţi au impresia că suferă de probleme mintale, însă specialiştii spun că aceste episoade de halucinaţie, fie ele vizuale sau auditive, apar în momentul în care creierul nostru umple spaţii de memorie goale, pentru a compensa lipsa imaginilor din raza noastră vizuală sau auditivă.

6. Durerea legată de un membru/organ care nu mai este ataşat fizic de corp. Se manifestă, în general, în cazul celor care au suferit accidentări la nivelul coloanei vertebrale. Tocmai din acest motiv, cred cercetătorii, durerea apare ca urmare a transmiterii ei de la nivelul creierului, prin coloana vertebrală, de unde se propagă spre restul organismului. Astfel, nervii care transmiteau, în mod obişnuit, semnale către organul/membru pierdut continuă să funcţioneze, chiar dacă acea parte a corpului nu mai există.

7. Sindromul mîinii de extraterestru. Deşi se cunosc foarte puţine cazuri de acest fel, afecţiunea este cît se poate de reală. Aceasta îşi are originea la nivelul creierului şi poate fi declanşată în urma apariţiei unor tumori, a unor tulburări neurodegenerative sau a unor atacuri cerebrale. Acest sindrom se manifestă prin faptul că mîninile pacientului pot acţiona fără ca acesta să le controleze.

Sursa: Discovery