6 INTREBARI DESPRE COLESTEROL

Compus de care corpul are nevoie în anumite limite, colesterolul devine o problemă în momentul în care nivelul în sînge al acestei grăsimi este prea mare. 

1) Ce este?
Colesterolul este o substanţă grasă necesară pentru buna funcţionare a organismului. Printre altele, este implicat în formarea membranelor celulare, în producerea unor hormoni, în asigurarea energiei necesare corpului şi în fabricarea unor substanţe precum vitamina D. De asemenea, colesterolul este un constituent al bilei, avînd rol important în digestia şi absorbţia grăsimilor din tubul digestiv.

2) De unde provine?
Ficatul produce cea mai mare parte (70%) a colesterolului de care organismul are nevoie, din grăsimile consumate, restul (30%) provinind direct din hrană.

3) Ce sînt colesterolul „bun“ şi cel „rău“?
Pentru că este insolubil în apă, colesterolul este transportat în corp de lipoproteine, adică un complex format din lipide şi proteine hidrosolubile.

Colesterolul LDL (low density lipoprotein – lipoproteina cu densitate joasă). Numit şi „rău“, are misiunea de a transporta cea mai mare parte a colesterolului în sînge. Atunci cînd este în exces, se depune pe pereţii vaselor de sînge, ducînd la apariţia aterosclerozei, adică la îngustarea vaselor de sînge, cu complicaţiile cardiovasculare aferente.

Colesterolul HDL (high density lipoprotein – lipoproteina cu densitate înaltă). Mai este numit şi „bun“, pentru că aduce înapoi la ficat colesterolul în exces, de unde este eliminat prin căile biliare. Acest tip de colesterol „periază“ arterele de depozitele lipidice, reducînd riscul de apariţie a plăcilor de aterom, lucru pentru care îşi merită pe deplin numele de „bun“.

4) Cît de des este bine să ne măsurăm colesterolul?
Nivelul colesterolului se depistează cu ajutorul unui test obişnuit de sînge. Este ideal ca, după 20 de ani, analizele anuale de rutină să includă şi colesterolul. Cu 12 ore înainte de efectuarea testării, nu se iau medicamente, nu se mănîncă şi nu se consumă alte lichide în afară de apă.

Dozarea colesterolului este mai mult decît necesară în cazul persoanelor supraponderale, sedentare şi la cele care consumă multe grăsimi de origine animală. De asemenea, este indicată la cei cu hipertensiune, diabet şi boli cardiovasculare.

5) De ce creşte colesterolul „rău“?
Persoanele care au în familie cazuri de hipercolesterolemie (nivel crescut al colesterolului LDL) au un risc mai mare de a moşteni genetic această problemă de sănătate. Alte cauze sînt: alimentaţia bogată în grăsimi animale, stresul, lipsa activităţii fizice, obezitatea şi fumatul.

Vîrsta – peste 45 de ani la bărbaţi şi peste 55 în cazul femeilor – este considerată un factor de risc pentru creşterea colesterolului „rău“.

La femei, scăderea hormonului estrogen este însoţită de modificări metabolice care duc la creşterea nivelului colesterolului LDL şi la scăderea celui HDL. Hipercolesterolemia se asociază şi cu unele boli precum diabetul, hipotiroidismul, nefroza şi cu administrarea unor medicamente (cum sînt diureticele). 

6) Care sînt valorile normale şi cele anormale?
Valoare OPTIMĂ, risc scăzut Valoare LA LIMITĂ, risc moderat Risc cardiovascular crescut

Colesterolul TOTAL <200 mg/dl 200 – 239 mg/dl ≥ 240 mg/dl

Colesterolul LDL („rău“) <100 mg/dl 130 – 159 mg/dl 160-189 mg/dl; ≥ 190 mg/dl (foarte crescut)

Colesterolul HLD („bun“) ˃60 mg/dl 40-59 mg/dl <40 mg/dl

BINE DE ŞTIUT: Colesterolul total este o sumă a colesterolului HDL, LDL şi VLDL (lipoproteine cu densitate foarte joasă).

Sursa: clicksanatate.ro