40 de miliarde de dolari pentru Ucraina din partea SUA

Preşedintele SUA, Joe Biden, a promulgat, Sîmbătă, proiectul de lege care prevede acordarea unui ajutor de aproape 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, ca parte a eforturilor de a spori sprijinul militar, a anunţat Casa Albă.

Senatul american a aprobat Joi, cu o majoritate covîrşitoare, noul pachet, în condiţiile în care Washingtonul se străduieşte să menţină asistenţa militară pentru Ucraina la aproape trei luni de la invazia Rusiei.

Senatul a votat cu 86-11 în favoarea pachetului de urgenţă de asistenţă militară, economică şi umanitară, de departe cel mai mare pachet de ajutor american pentru Ucraina de pînă acum. Toate cele 11 voturi împotrivă au fost din partea republicanilor.