34 DE CANDIDAŢI AU FOST DAŢI AFARĂ DIN SALA DE EXAMEN LA PROBA LA LIMBA STRĂINĂ

34 de liceeni, din cei peste 27 de mii care au susţinut pe 10 iunie proba de bacalaureat la limba străină, au fost eliminaţi de la examen pentru că au încercat, prin diverse modalităţi, să copieze. Despre aceasta a anunţat, la un briefing de presă, directorul Agenţiei pentru asigurarea calităţii, Anatol Topală. Acesta s-a referit şi la un incident care avut loc la centrul de BAC de la Liceul „Natalia Gheorghiu” din capitală, unde 12 candidaţi au primit pentru examenul la limba franceză teste tipărite în engleză. Anatol Topală a subliniat că de vină sînt candidaţii, care nu au indicat corect, în borderoul disciplinelor pentru examen, limba de străină pe care au studiat-o. Ca rezultat, elevii vor trebui să susţină examenul în sesiunea de BAC suplimentară din acest an. Directorul Agenţiei pentru asigurarea calităţii s-a referit din nou la plasarea răspunsurilor la examen pe reţelele de socializare, în timpul susţinerii probelor, şi a precizat că nu a fost publicat tot testul, ci doar anumiţi itemi. Acesta a dat asigurări că rezolvările publicate vor fi trimise comisiilor de evaluare pentru a verifica dacă în testele candidaţilor care au susţinut examenul sînt răspunsuri asemănătoare celor apărute pe internet. Toate lucrările care vor conţine asemănări vor fi anulate.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40