Cine a trădat acum un an revoluţia?

Autor: Valeriu RENIŢĂ

Am luat parte şi eu la o revoluţie sub cîrma lui Voronin. Ieşeam din statul major al revoluţionarilor pe uşa sediului PCRM la braţ cu tovarăşii de idei, drapele şi hotărîrea neclintită de a ne înfige falangele în clădirea Guvernului, ori a Parlamentului,  în orice şi oriunde, nu conta… “oriunde va porunci stăpînul”, numai să mîntuim odată ţara de „regimul nesuferit”.

Călcam şi eram călcat pe bătături la toate mitingurile de pe piaţa îngheţată, mîncînd cu ochii oratorul nr.1. Mă entuziasma febra maselor, solidaritatea necăjiţilor, a pensionarilor şi intelectualilor fără căpătîi, care urmau să facă pasul  vieţii: regimul, mai încăpea îndoială, putea deschide în orice moment focul asupra mulţimii afectate de ideia revoluţionară!

Mai mult, am fost, iertată-mi fie tonul patetic, cronicarul şi rapsodul acestei revoluţii *.

Mi-am recitit încă o dată toate notele de la primul pînă la ultimul miting. Note despre bătrînii şi adolescenţii îngheţaţi de frig ori răzmuiaţi de ploaia cu zăpadă. Despre cetăţenii ne-comunişţi, care ieşiseră, totuşi, să ne susţină. Despre noul comitet al lui Iurie Roşca, care încînta, dar şi mira prin conspiraţia cu rebelii roşii. Despre frica guvernanţilor. Despre puterea care se rostogolise, la fel ca şi în 2001, (şi în 1917, de altfel) la picioarele unui partid mamut de stînga, cu priză la nevoiaşi şi răzvrătiţii de miting.          

S-a petrecut doar cu un an şi ceva în urmă. Amintiţi-Vă, ce a fost la 16 martie 2012 în ziua anunţatei revoluţii? Exact, nimic. N-a fost nici o revoluţie… Cîrmaciul s-a dat la fund. Pe fruntaşii revoltei populare îi păpase, pesemne, lupul. Sau Lupu?

 Ce se înîmplase, oare? Cine a putut anula cel mai tare eveniment roşu al secolului XXI, după revenirea comuniştilor moldoveni la putere? De ce s-au speriat organizatorii?

De exerciţiile unui prizărit pluton de comando rătăcit pe ulicioarele capitalei? De falsă surpriză de a începe cu cîteva ceasuri mai înainte  şedinţa Parlamentului, la care urma să fie ales preşedintele duşmănit? De ce a fost ales? Cine a anulat intriga principală a revoluţiei, cine i-a furat lui Voronin scenariul? S-o fi speriat cineva de gloanţe oarbe ori de faptul că se va vărsa un litru-doi de sînge din nişte nasuri îngheţate, gluma proastă a vechiului oştean. Cum rămîne atunci cu făgăduielile “tătucului întregii Moldove”? Cum rămîne cu discursurile bine închegate şi verificate pe gloată, al căror laitmotiv era  “Mult a fost, puţin a rămas!”? Ce ne facem cu cîntecele de campanie ale lui Che Guevara! Dar la naiba cu Che..!  Ce ne facem cu moştenirea revoluţionară bolşevică!?      

Vladmir Nicolaievici n-a mai catadixit să ne lămurească de ce a tot acumulat trei luni la rînd o încărcătură  revoluţionară atît de grea şi periculoasă? La ce-au folosit marşurile sociale, parada, care au adunat fierea şi nemulţămirea a mii de simpatizanţi? La ce-a folosit mişcarea de nesupunere civică cu subtext istoric, noua  Ştefaniadă?  La ce bun şi-au riscat zeci de oameni bunul nume şi reputaţia, locul de muncă la urma urmei, arborînd pe clădirile administrative stindarde roş-albastre? Oare numai de dragul ambiţiei unui om s-a pus la bătaie soarta unei colectivităţi? Ni s-a pregătit o revoluţie, ori o nouă evoluţie a vlădicăi după o mai veche croială: cu mine, după mine, sub mine?!     

Politicianul, jurnalistul, chiar şi omul comun au încercat să răspundă la întrebările de mai sus. Numai că Dumnezeu ştie pe unde o fi adevărul. Se zice că în acea dimineaţă de martie, Voronin ar fi călcat din dormitor cu stîngul, deşi… cine ar închide măcar un ochi înainte de asaltul decisiv. Se presupune că s-ar fi răzgîndit presat de sfetnici, ca mai totdeauna, înainte de o cumpănă. Se bîrfeşte prin tîrgul Chişinăului că l-a rugat în genunchi şi cu lacrimi în ochi chiar fiul său, Oleg, altmintrelea, puteau pierde în focul bătăliei toată averea adunată cu greu, cum se mai întîmplă în asemenea împrejurări. Asta cu averea s-ar putea să fie mai aproape de miezul problemei, pentru că numai un oligarh prost nu-şi păstrează banii în Occident, iar Occidentul, după cum se cunoaşte, are predilecţie doar pentru revoluţii tehnologice.  

Oricum, nu ne-a mai fost dat să primim un răspuns limpede la o întrebare simplă: cine şi de ce a anulat revoluţia din 16 martie 2012? E cazul să ne mai întrebăm o dată în aceste „aride” zile de toamnă, cînd polittehnlogii  PCRM îndreaptă cu mîna indicatorul cazanului revoluţionar spre punctul de fierbere. Bienînţeles, în ultimii douăzeci de ani nimeni nu a scos de pe ordinea de zi într-o Molodvă cuprinsă de criză şi sărăcie „chestiunea situaţiei revoluţionare”. Dar, oare cine merge într-o nouă campanie revoluţionară cu un cărmaci compromis, bătrîn, orgolios, dar deja neputincios?        

 *  Vedeţi pe blogul meu cronica evenimentelor revoluţionare, începînd cu    http://valeriurenita.wordpress.com/2012/01/19/телеграмма