Arhivă articole
Premierul Ion Chicu a anunțat cine va asigura interimatul funcției sale, dar a dat și numele celor trei secretari de stat care vor conduce Ministerul Finanțelor, Economiei și Sănătății.
Ion Chicu a anunțat că viceprim-ministrul Olga Cebota
• Arhivă
31.12.20 - 12:47
O lebădă a fost motivul reținerii circulaţiei a 23 de trenuri, timp de o oră, pentru că deplîngea moartea perechii sale chiar pe linia de cale ferată, scrie Rador. Conform „The Guardian”, incidentul a avut loc în German
• Arhivă
31.12.20 - 03:13
Uriașul actor de origine britanică Sir Anthony Hopkins a marcat 45 de ani de cînd nu a mai consumat alcool şi a publicat, Marţi seară, pe reţelele de socializare, un mesaj optimist adresat celor afectaţi de alcoolism sau de abuzul de sub
• Arhivă
31.12.20 - 02:41
Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat, într-o scrisoare adresată cancelarului german Angela Merkel cu ocazia apropierii Anului Nou, speranţa că relaţiile dintre Rusia şi Germania se vor îmbunătăţi în 2021, transmit
• Arhivă
31.12.20 - 02:38
Un Tribunal din Ankara a condamnat, Miercuri, 92 de acuzaţi, printre care foşti generali, la închisoare pe viaţă pentru tentativa de a încălca ordinea constituţională, într-un proces avînd legătură cu puciul eşuat di
• Arhivă
31.12.20 - 02:37
O imigrantă din Etiopia devenită simbol al integrării în Italia, ţara ei de adopţie, a fost ucisă cu un ciocan la ferma sa de capre. Bărbatul care i-a luat viața ar fi recunoscut fapta.
Potrivit Reuters, citată de Agerpres, u
• Arhivă
31.12.20 - 02:34
E limpede că pînă să-i cîștige încredere cineva mai deștept pentru a-i administra contul de pe Facebook, Președinta Maia Sandu își scrie singură, de capul ei, mesajele ”către popor”, pe care ea le crede de
• Arhivă
31.12.20 - 02:30
Benzina și motorina pentru proteste a fost compensată de români
Deși acum ”afacerea politică” privitoare la protestele fermierilor a devenit clar un subiect de negocieri subterane doar dintre PAS și PPDA, Președinta Maia Sandu
• Arhivă
31.12.20 - 02:28
Curtea Constituțională a respins cererea de suspendare a unor legi, depusă de deputatul PPDA Dinu Plîngău. Înalta Curte s-a pronunțat și asupra solicitării înaintate de un grup de parlamentari din Partidul Democrat.
Curtea Co
• Arhivă
30.12.20 - 23:34
Președintele PSRM Igor Dodon a participat în această seară la o emisiune televizată în care a vorbit despre rolul Occidentului în alegerile prezidențiale din această toamnă.
Fostul șef de stat consideră că puterile occiden
• Arhivă
30.12.20 - 23:33
Președintele Maia Sandu participă în această seară la o emisiune de la un post privat de televiziune în care a vorbit despre procedura pe care trebuie să o aplice în momentul în care Ion Chicu pleacă în demisie.
Pr
• Arhivă
30.12.20 - 23:32
Ion Chicu a dezvăluit de ce nu este de acord să asigure interimatul funcției de premier după data de 31 decembrie. Premierul demisionar a făcut declarațiile în această seară la un post de televiziune.
Premierul Ion Chicu susține că &i
• Arhivă
30.12.20 - 23:31
PSRM pledează doar pentru alegeri parlamentare anticipate, alte soluții la această etapă nu există. Declarația a fost făcută de către Igor Dodon, după Congresul al XVI-lea al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, unde el a fost a
• Arhivă
30.12.20 - 15:51
Situația social-economică și politică din țară, creată după alegerile prezidențiale, generează un grad înalt de nesiguranță. Declarațiile președintelui ales, ale susținătorilor ei interni și externi, demonstrează plenar perico
• Arhivă
30.12.20 - 15:16
PSRM poate obține 52-53 de mandate la alegerile anticipate parlamentare și astfel să preia puterea sub conducerea profesionistă a lui Igor Dodon, a declarat liderul fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță.
”Sîntem bu
• Arhivă
30.12.20 - 15:15
În ultimii patru ani, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și-a consolidat semnificativ rîndurile, devenind cea mai mare și cea mai influentă formațiune politică din țară. Despre aceasta președintele PSRM, Zinaida Grecean
• Arhivă
30.12.20 - 15:14
Mă mîndresc cu faptul că am făcut parte, fac parte și voi face parte din familia noastră mare – familia socialiștilor, a declarat președintele Igor Dodon la Congresul al XVI-lea al PSRM.
”Pentru mine este o onoare și sî
• Arhivă
30.12.20 - 14:33
Teatrul Național de Operă și Balet "Maria Bieșu" va prezenta live Gala de Revelion 2021
Tradiționala Gală de Revelion a Teatrului Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” nu va lipsi nici în acest an din repertoriul festiv
• Arhivă
30.12.20 - 14:30
PSRM nu a discutat și nici nu va discuta cu Partidul ”Șor” despre înaintarea unui candidat comun la funcția de premier. Declarația a fost făcută de președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță, la postul d
• Arhivă
30.12.20 - 14:02
Consiliul Municipal Chișinău a votat bugetul capitalei pentru anul viitor
Consiliul Municipal Chișinău a aprobat ieri seara în două lecturi, bugetul pentru anul 2021. Proiectul de buget pe anul 2021 prevede venituri în sumă de 4,66
• Arhivă
30.12.20 - 13:50
