Peste 50 de migranti au disparut in valurile Mediteranei

O ambarcaţiune plecată din Libia pentru a ajunge clandestin în Europa a naufragiat avînd aproximativ 90 de persoane la bord, iar 30 de supravieţuitori au fost salvaţi Marţi în largul coastelor tunisiene, a indicat Ministerul Apărării de la Tunis, transmite AFP, potrivit agerpres. Potrivit primelor elemente ale anchetei, cincizeci de persoane au fost date dispărute, a afirmat purtătorul de cuvînt al Ministerului citat, Mohamed Zikri. Acesta a precizat că naufragiaţii au fost primiţi pe platforma petrolieră Miskar, din dreptul oraşului Zarzis, situat în Sudul Tunisiei.

Un purtător de cuvînt al Organizaţiei internaţionale pentru migraţie (OIM), Flavio Di Giacomo, a indicat pe Twitter că migranţii plecaseră Duminică din portul libian Zouara, situat la 150 km de Zarzis.

Tunisia aduce periodic la ţărm migranţi naufragiaţi care pleacă din Libia vecină în Mediterana Centrală cu destinaţia Europa, una dintre cele mai periculoase rute utilizate de migranţi, potrivit ONU.

Luni, forţele navale tunisiene au salvat peste 100 de migranţi, originari în special din Bangladesh şi din Sudan.

OIM a anunţat că ”680 de migranţi au fost interceptaţi şi aduşi în Libia” noaptea trecută, a scris pe Twitter purtătoarea sa cuvînt, Safa Msehli.