Ca-n orice „căsătorie”, după un timp, „partenerii” doar cred că se sincronizează

Autor: Mihai CONŢIU

Oricît ar părea de surprinzător, există foarte multe lucruri în care Vladimir Voronin şi Mihai Ghimpu se intersectează. Singurul lucru care-i diferenţiază este acela că Voronin este un politician rodat şi net superior aventurierului politic Ghimpu. Oricît de polarizate, polarizante ar fi atitudinile, acţiunile lor, în esenţă, dar ambii exploatează la sînge naivitatea, ignoranţa moldoveanului.

Amîndoi profită din plin de această strategie. Revin şi accentuez faptul că Ghimpu, în mod natural, este mai sărac decît Voronin în toate privinţele din cauză că este, pur şi simplu, un prost şiret de tip rustic, rudimentar. Ghimpu este un „fripturist”, un arivist, un profitor primitiv care-şi cerşeşte „eroism naţional”.

Lui Voronin îi pasă mai puţin de asta, în sensul că nu depune „eforturi speciale” pentru aşa ceva, fiind ferm convins că este întruchiparea supremaţiei umane! La asta contribuie din plin şi camarila cointeresată. Lui Voronin i-a fost dat să fie lider încă din perioada sovietică, căci atunci a avut prilejul să-şi disciplineze această calitate în postura de fost nomenclaturist. Să fim bine înţeleşi – fosta calitate de activist sovietic a lui Voronin nu înseamnă neapărat un defect condamnabil, iar aici putem ilustra şi cu pilda ex-preşedintelui Petru Lucinschi, considerat de către mulţi intelectuali un fost demnitar sovietic luminat şi cu apreciabile virtuţi intelectuale! Dar Snegur ce a fost dacă nu tot un fost demnitar sovietic?

Interesant este faptul că Voronin, spre deosebire de Mihai Ghimpu, nu-şi falsifică biografia şi nici nu şi-o repudiază sau ascunde, aşa cum o face nu doar „liderul” liberalilor moldoveni, ci cam toţi liderii politici şi intelectuali aburcaţi în căruţa românismului după anii 1990-1991. Asta, însă, nu înseamnă că unul ar fi mai breaz decît altul (Voronin şi Ghimpu)  atunci cînd vorbim despre poziţionările lor faţă de poporul moldovenesc pe care vor cu disperare să-l păstorească.

Acum, Republica Moldova este la încă o răscruce 

după demiterea Guvernului Vlad Filat. Voronin, la modul cel mai explicit cu putinţă în planul receptării publice, declară permanent că vrea alegeri anticipate, dar veţi vedea că „onestitatea declaraţiilor” domniei sale „suferă” de făţărie politică.

Mihai Ghimpu, se ştie deja, a devenit ultimul substitut al românismului în Republica Moldova. Necunoscătorii nu ştiu, dar, cînd acest amărît şi mincinos rural de la Coloniţa a devenit, prin „hazard moldovenesc”, preşedinte al Parlamentului şi preşedinte interimar de ţară, ar fi putut face „pentru cauza românească” mult mai multe lucruri decît îşi poate imagina cineva. De ce nu a făcut-o?

Toţi se luptă cu disperare, fireşte că politicienii, să ajungă la „butoanele Puterii”. O dată ajunşi acolo, la Putere, constată că „butoanele” împotriva cărora „au luptat” „nu pot fi reprogramate”, că trebuie, în linii mari, să fie aidoma predecesorilor. O dată instalaţi în vîrful piramidei Puterii, toţi constată că trebuie să urmeze şi să respecte nişte „concepte statale” pe care nu le bănuiau atunci cînd se luptau să preia Puterea. Noi am mai scris despre acest fenomen! Sigur, se fac ajustaje, reforme, dar nu atît de „structurale”, radicale, aşa cum şi le imaginau cînd erau în Opoziţie.

Explicaţia este penibil de simplă! Politicianul ajuns la Putere, fie pro-rus, fie pro-român, descoperă în sertarul din faţa jilţului pe care s-a instalat două dedublări mai mult sau mai puţin seducătoare, provocatoare.

În primul caz, se confruntă cu şocul responsabilităţii conducerii, administrării destinului unei ŢĂRI. Singurul care nu s-a confruntat cu un astfel de „şoc” (definiţie convenţională) a fost ex-preşedintele Petru Lucinschi. Acesta nu doar că a fost un politician experimentat, dar mai era dublat şi de quasi-intelectualul din el. Nu Lucinschi politicianul şi preşedintele de ţară a eşuat, ci politicienii, cu ambiţiile lor (Dumitru Diacov ştie despre ce-i vorba!), sunt cei care au falimentat ţara în clipa în care n-au admis că un şef de stat trebuie să aibă şi împuterniciri pe măsură, fără de care nici nu-şi pot onora obligaţiile asumate. Ulterior, Voronin le-a dat o lecţie pe care se pare că nici astăzi nu şi-au însuşit-o. 

Preluarea Puterii, în faza iniţială, l-a şocat pe Voronin, dar, graţie experienţei, s-a adaptat şi a devenit exact ceea ce rîvnesc acum oameni ca Ghimpu, Plahoitniuc sau Lupu.

În concluzie, instalat fiind la Putere, orice politician ajunge să se confrunte cu PROBLEMELE REALE şi este nevoit să se autoidentifice cu aceste în termeni diametral opuşi celora peroraţi în campania electorală.

A doua situaţie cu care se confruntă politicianul ajuns la Putere are resorturi ceva mai intime, particulare. Nu vorbim neapărat despre faptul că începe să-i placă Puterea care, în virtutea implacabilului, îl izolează convenţional de popor, ci despre aceea că, iar aici particularizăm cazul Republicii Moldova, el constată că are o ţară pe care o conduce şi pe care nu-i dispus s-o cedeze nimănui, fie Rusiei, fie României. El înţelege că în ambele ipostaze s-ar auto-anula ca lider politic naţional. În mod automat, el constată subit că Republica Moldova este guvernabilă, deşi cînd era în Opoziţie afirma contrariul!

Pe mai departe, amintiţi-vă cum şi-a temperat Ghimpu unionismul pro-românesc atunci cînd era preşedinte interimar! Amintiţi-vă cum Ghimpu „îl acuză” pe Filat că „l-ar fi obligat” să fie de acord cu participarea Armatei Naţionale a Republicii Moldova la aniversarea a 65 de ani de la victoria împotriva fascismului!

„Băi, idiotule!”, îmi vine să-i strig, dar tu nu te bucuri de această victorie?

„Băi, idiotule!”, îmi vine să-i strig, dar la acea paradă a fost invitat de onoare şi fostul suveran al României, Majestatea Sa Regele Mihai I de România, care, orice am spune, este, nu-i aşa?, un exponent al României Mari la care tu „visezi”! În urmă cu vreo 6 ani, parcă, fiind în acelaşi grup, tocmai Mihai Ghimpu, în Palatul Parlamentului României, a strigat că „avem o ţară şi un rege”!

În ceea ce-l priveşte pe Vlad Filat, mulţi dintre foştii săi colegi din AIE îl acuză de aroganţă şi distanţare. Păi să nu uităm cine recurge la astfel de etichetări! Aroganţă şi distanţare de prostia lui Ghimpu şi maleficul Plahoitniuc? Cum să nu de distanţezi de astfel de indivizi? În altă ordine de idei, să nu uităm, trebuie să ţinem seamă de faptul că Filat s-a construit ca lider naţional pe principii europene, cu sprijinul şi asistenţa acelor lideri ai CE şi UE care vor să dea alt chip democratic acestei ţări!

Acum, Republica Moldova este la încă o altă răscruce, iar asta este dimensionată de Voronin şi de Ghimpu în calitate de cel mai teribil agent electoral al intereselor lui Vladimir Plahoitniuc.

Neînţelegerile casnice din familia Partidului Liberal al Comuniştilor din RM

 Ghimpu chiar crede că Voronin vrea alegeri anticipate, numai că mintea lui este condamnată din start să nu înţeleagă vreodată cît de tenace şi necruţător poate fi Voronin. Ghimpu, în prostia lui rurală, îi subestimează pe toţi, mai ales pe europeni, iar asta s-a văzut prea bine din acţiunile lui de după anul 2009 în raport cu CE, UE, Comisia de la Veneţia etc.

Fiind de mult achiziţionat de „cămara lui Plahoitniuc”, este lesne de dedus că Ghimpu execută ordinele acestuia. El a votat demisia Guvernului Filat doar pentru că aşa i s-a spus. Plahoitniuc era sigur de majoritatea voturilor, iar din acest motiv i-a şi păstrat lui Ghimpu „o faţă europeană”, neutră.

De ce, la demiterea Guvernului, PL nu a părăsit Parlamentul, căci asta este practica obişnuită? N-a făcut-o pentru că trebuia să fie „de rezervă”, adică să voteze demisia Guvernului în cazul în care cineva dintre conspiratori angajaţi în această „afacere” s-ar fi retras pe ultima sută de metri din „angajament”.

PL n-a votat demisia Guvernului, însă Ghimpu, potrivnic oricărei logici elementare, fiind deja avocat politic la vedere al lui Plahoitnuc, şi-a îndreptat tirurile, fireşte, critice împotriva lui Filat pe aceeaşi undă de lungime cu PCRM.

Între „căsnicia” lui Ghimpu cu Voronin a apărut şi o incompatibilitate. Aceasta, incompatibilitatea, ţine de impotenţa politică a lui Ghimpu. Fiind subordonat maleficului oligarh, Ghimpu îşi adjudecă, în mod automat şi cointeresat, şi convingerile şi proiectele acestuia, fără să priceapă că este considerat o gînganie de care se poate lipsi oricînd. Meschinăria lui va ieşi la iveală atunci cînd s-ar adeveri faptul că trebuie să-i cedeze partidul lui Alexandru Tănase. Credeţi că pe gratis?

Lui Plahoitniuc îi convin alegerile anticipate doar pentru că, aşa cum  v-am mai spus, numai aşa crede că poate scăpa de justiţia europeană. Abia aici i-a tras-o în barbă Voronin lui Plahoitniuc! Voronin vrea să cîştige alegerile detaşat. Aşa cum s-a jucat, în aşteptare, pînă acum cu AIE, o va face în continuare, o vreme. Lui nu-i convin alegerile anticipare. Voronin vrea victorie deplină, dar pentru asta are nevoie de „migraţii” pe la CEC, Procuratură etc.

Pe mai departe, Voronin şi „anturajul” văd că Filat se bucură de un sprijin european considerabil, la fel ca şi Ghimpu, Lupu şi Plahoitniuc. Cum să profite Voronin de asta în contextul în care vrea alegeri la termen, nu anticipate, ca să mai aibă timp să negocieze „anumite depolitizări”? Se ridică împotriva UE şi spune că Republica Moldova nu trebuie să fie sclavul Europei! Ca să condimenteze, mai adaugă că ţara nu trebuie să fie subjugată de mafioţi, bla-bla-bla, de parcă la PCRM sunt doar fecioare în căutare de zestre!

Voronin, vorbind despre UE ca despre un Bau-bau, îşi imaginează că aceasta va face tot posibilul să exercite presiuni pentru constituirea unei AIE3, doar de teama revenirii comuniştilor la guvernare. Asta este şi prezumţia revenirii comuniştilor la guvernare în anul 2014! Prin înşelarea europenilor!

Pe de altă parte, şi europenii sunt prinşi într-o capcană extrem de bizară – sunt nevoiţi să lupte pentru promovarea valorilor democratice din Republica Moldova, dar să şi ia o atitudine rezonabilă faţă de cei care li se declară adversari înverşunaţi!

Într-o opinie personală, cred că Excelenţa Sa, domnul ambasador Dirk Schuebel a fost nevoit să facă faţă unui exerciţiu diplomatic unical!

Vorbind despre „capcana bizară în care ar fi putut să cadă europenii”, da, înţelegem multe chestiuni, dar există Mihai Ghimpu, care vrea alegeri anticipate pentru că acelaşi lucru îl doreşte şi Plahoitniuc! Prin urmare, Republica Moldova a ajuns la cheremul, indirect, acestui obscur politician. Crezînd că joacă în acelaşi teren invizibil cu Voronin, Ghimpu nu înţelege că este sortit pieirii din scena politică. Reţineţi că sondajele adevărate spun acelaşi lucru – Ghimpu nu va trece pragul electoral!

Observaţi că obsesia „anticomunistului Ghimpu” nu mai este Voronin, ci Filat, cel agreat de europeni, de acele structuri spre care el spune că aspiră!

Iniţiativa comuniştilor de a-l demite pe Lupu din Funcţia de preşedinte al Parlamentului este şi o diversiune formidabilă, dar şi, să zicem şi aşa, un ultim test înaintea îngropării definitive a oricărei şanse de refacere a unei guvernări democrate de către foştii aliaţi politici.

„Inginerii politici” din anturajul lui Voronin iau în calcul variante în care PLDM, dorind să se răzbune, ar putea vota demiterea lui Lupu. Bine, dar cine va mai vota, căci nu le ajung voturile? Dodon, Mişin, Godea? Vedeţi cum ştiu comuniştii să tragă şi de timp?

Un lucru ar trebui să le dea de gîndit adversarilor lui Filat, celor care-i contestă dreptul elementar de a fi premier pe mai departe – reţinerea lui diplomatică faţă de toate atacurile declanşate împotriva lui de comunişti, Ghimpu şi Lupu! Exprimîndu-ne doar o bănuială, putem crede că atitudinea rezervată a premierului faţă de aceste atacuri brutale este generată şi de posibile recomandări ale partenerilor săi europeni.

În sinea lui, Ghimpu, ca şi Voronin, nu prea şi-ar dori alegeri anticipate pentru că este conştient că nu va mai putea intra în Parlament, dar nu are alternativă din cauza capcanei în care, conştient, s-a lăsat prins de Plahoitniuc.

În final, oficialii europeni, care nu recomandă provocarea alegerilor anticipate, se confruntă cu o situaţie bizară, generată de oameni bizari dintr-o ţară la fel de bizară! Interesele personale ale lui Plahoitniuc, Ghimpu sau Voronin vor prevala întotdeauna interesului naţional! Pentru ei, ţara este doar un pretext!